Acasă Uncategorized Bucureşti: Arhiepiscopia Romano-Catolica cere din nou demolarea “Cathedral Plaza”

Bucureşti: Arhiepiscopia Romano-Catolica cere din nou demolarea “Cathedral Plaza”

DISTRIBUIȚI

97760 – 25012011- Arhiepiscopia Romano-Catolica aşteaptă acţiuni concrete ale Municipalităţii bucureştene pentru începerea dezasamblării construcţiei ilegale şi a eliberării domeniului public pe care aceasta îl ocupă, se arată într-un comunicat de presă, după ce curtea de Apel de la Alba Iulia a confirmat anularea autorizaţiei de construcţie a clădirii cu 14 etaje. Soluţia Curţii de Apel Alba-Iulia, prin care s-a constatat că cererea de revizuire a deciziei de la Ploieşti a rămas fără obiect, nu confirmă sub nicio formă valabilitatea autorizaţiei, arată Arhiepiscopia, ci, dimpotrivă, întăreşte soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, şi anume anularea irevocabilă a autorizaţiei de construire a “Cathedral Plaza”. “Curtea de Apel Alba-Iulia a considerat că hotărârea Curţii de Apel Suceava reprezintă dovada necesară şi suficientă privind anularea irevocabilă a autorizaţiei de construire. Societatea Millennium Building Development este beneficiara unei autorizaţii nelegale, adică nule, iar construcţia edificată ilegal afectează protecţia Catedralei Sf. Iosif şi a Palatului Mitropolitan, valori de cultură, artă şi istorie naţională şi universală, parte a patrimoniului european. Trebuie ca această ingerinţă brutală în peisajul construit al centrului istoric al Capitalei să dispară. Bucureştiul nu îşi poate permite să rămână în afara valorilor europene numai pentru a da satisfacţie unor grupuri de interese care contestă existenţa noastră şi formele de reprezentare a Bisericii Catolice din România, valorificand slăbiciunile autorităţilor locale”, a declarat secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, pr. Gabriel Popa. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.