Acasă Uncategorized Bucureşti: Crin Antonescu referindu-se la Traian Băsescu: “Nu poţi aştepta onoarea acolo...

Bucureşti: Crin Antonescu referindu-se la Traian Băsescu: “Nu poţi aştepta onoarea acolo unde nu este”

DISTRIBUIȚI

97295 – 10012011 – Preşedintele Traian Băsescu este un om care loveşte pe la spate şi fuge, a declarat, luni, peşedintele PNL, Crin Antonescu. Antonescu a făcut această apreciere în contextul în care şeful statului nu a dat curs solicitării sale de a prezenta probe care să-i susţină aluzia că liderul PNL ar fi colaborat Securitatea.„Au trecut cele 48 de ore. S-a întâmplat ceea ce mă aşteptam să se întâmple. Traian Băsescu e un om care loveşte pe la spate şi fuge. Nu vreau să folosesc vreun cuvânt colorat, de care limba română dispune din abundenţă, şi poliţiştii au şi folosit la un moment dat clar unul dintre ele”, a spus Antonescu, facând referire la insulta „javră ordinară”, adresată şefului statului de poliţiştii care au protestat anul trecut în faţa Palatului Cotroceni. „Am ieşit foarte clar în faţa opinei publice, am spus ce am de spus despre mine, am aşteptat ca domnul Băsescu

 

 

 

să facă un gest de onoare într-un fel sau altul. Nu poţi aştepta onoarea acolo unde nu este”, a continuat Antonescu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.