Acasă Uncategorized Mircea Lucescu rămâne, firesc, printre cei mai buni antrenori din lume

Mircea Lucescu rămâne, firesc, printre cei mai buni antrenori din lume

DISTRIBUIȚI

97052 – 03012011 – În clasamentul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului românul Mircea Lucescu este al nouălea antrenor al Europei şi se află în vecinătatea podiumului în plan mondial. Mircea Lucescu rămâne printre cei mai bine cotaţi antrenori din lume. În 2009 a câştigat Cupa UEFA, cu Şahtior Doneţk, dar nici performanţele sale din 2010 n-au trecut neobservate, astfel că românul se află pe locul 11 în clasamentul celor mai buni tehnicieni din anul 2010, conform Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Il Luce a acumulat acelaşi număr de puncte ca argentinianul Alejandro Javier Sabella, de la Estudiantes La Plata. Cel mai bun antrenor al anului este Jose Mourinho, care a câştigat cu Inter Milano campionatul şi Cupa Italiei, dar şi Liga Campionilor. Este pentru a treia oară când portughezul câştigă acest titlu, după 2004 şi 2005.

Aşadar, cei mai buni antrenori de fotbal din lume sunt: 1. Jose Mourinho – Internazionale Milano, Real Madrid, 2. Josep Guardiola – FC Barcelona, 3. Louis Van Gaal – Bayern Munchen, 4. Quique Sanchez Flores – Atletico Madrid, 5. Carlos Ancelotti – Chelsea, 6. Alex Ferguson – Manchester United, 7. Arsene Wenger – Arsenal Londra, 8. Juarez Roth – Internacional Porto-Alegre, 9. Roy Hodgson – Fulham, FC Liverpool, 10. Lamine N’Diaye – TP Mazembe Lubumbashi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.