Acasă Uncategorized Olăneşti: Palatul Olăneşti, doar pentru ştabii Guvernului

Olăneşti: Palatul Olăneşti, doar pentru ştabii Guvernului

DISTRIBUIȚI

97503 – 17012011 –  Vila lui Ceauşescu din staţiunea Băile Olăneşti a devenit vilă de protocol pentru guvernanţi. De câţiva ani, accesul oamenilor simpli a fost îngrădit, aceştia putând acum admira creaţia Ceauşeştilor doar peste gard. Statul a mai investit în ultimii doi ani aproximativ un milion şi jumătate de euro pentru extinderea şi modernizarea aripii în care nici măcar cuplul prezidenţial de dinainte de 89 nu a reuşit să locuiască şi a interzis accesul publicului larg în zonă., scrie Impact Real.

Corpul de clădire pe care Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) l-a extins pe banii statului anul trecut nu a fost folosit nici măcar de soţii Ceauşescu, cei care îl comandaseră. El a fost finalizat în 1989, şi aici cuplul prezidenţial urma să facă revelionul din 1990, dar nu a mai apucat. Până de curând, vila denumită acum pompos „Palatul Olăneşti” a putut fi vizitată şi chiar închiriată. Costul unui bilet pentru a vizita cele trei apartamente, sauna, piscina, cinematograful, în care Ceauşeştii îşi petreceau timpul când veneau prin Vâlcea sau prin apropiere, era de câteva zeci de mii de lei vechi. Cu aprobări speciale, apartamentele şi garsonierele vilei se puteau chiar închiria. De exemplu, apartamentul în care au dormit soţii Ceauşescu putea fi închiriat cu 270 de lei pe noapte. Celelalte camere (cinci garsoniere), care se aflau în aripa veche, construită în anii 70, a palatului costau între 180 si 200 de lei. Aripa nouă, în care Ceauşeştii n-au apucat să locuiască, era mai scumpă: 1.500 de lei fiecare apartament (al lui sau al ei) şi 1.300 de lei cel pentru oaspeţi. Masa şi accesul la piscină, la saună sau la sala de biliard şi tenis au tarife separate.

De câţiva ani însă, turiştii care au venit în staţiune şi au vrut să vadă vila au avut o surpriză. Un afiş postat la intrarea pe domeniul palatului îi informează că acesta este închis vizitelor pe o perioadă nedeterminată. O explicaţie ar fi şi aceea că palatul a suferit, în ultimul an, o transformare. Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis să extindă vila şi a angajat o firmă să se ocupe de aceste lucrări. Aproximativ 1,5 milioane de euro este valoarea contractului pe care firma Electronics SRL Râmnicu Vâlcea a reuşit să-l câştige şi în baza căruia, în 14 luni, începând cu luna aprilie 2009, trebuia să mai construiască o anexă la aripa noua a vilei, inclusiv racordurile pentru utilităţi, drumuri, platforme, alei şi plantaţii. Numai pentru amenajarea grădinii au fost alocaţi 83.000 de euro. Încă 47.600 de euro s-au dus pe alimentarea cu gaze a vilei.  Regia indică faptul că, pentru acest contract, stabilit să fie atribuit prin licitaţie deschisă cu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic a fost primită… o singură ofertă.

Din câte se pare însă, vila nu va mai fi deschisă publicului larg, ea urmând să fie folosită doar de oficiali. Astfel, luxul Ceauşeştilor va fi accesibil acum doar guvernanţilor, care o vor folosi pe post de vilă de protocol. Au unde să se lăfăie: tot  inventarul de la Palatul Olăneşti este unicat, începând de la covoarele lucrate manual până la candelabre şi şemineuri. Corpul vechi al vilei de la Olaneşti are două apartamente, cinci garsoniere şi o cameră de zi. La acestea se adaugă aripa nouă, care are la demisol baza de agrement cu piscină, bază de tratament, saună, club sportiv, cinematograf şi o fântână arteziană. La parter sunt cabinetele de lucru, sufrageria, camera de zi, iar la etaj trei apartamente: pentru preşedinte, soţia acestuia şi unul pentru oaspeţi. Patul dublu al lui Nicolae Ceauşescu este făcut din lemn de cireş şi are dimensiunile normale, deşi se vorbea că ar fi fost mai mic, adaptat înălţimii lui. Dormitorul Elenei Ceauşescu este din lemn de stejar, iar în anticameră se află o canapea pentru cei doi câini, Corbu şi Şarona. Liftul interior duce într-un turn, de unde se poate observa o privelişte minunată a munţilor din împrejurimi. După 89, palatul a devenit o adevărată atracţie pentru românii care au vrut să vadă al doilea palat ca mărime şi frumuseţe construit de Ceauşeşti, după Casa Republicii din Bucureşti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.