Acasă Uncategorized Bucureşti: Două avioane militare vor aduce români din Libia

Bucureşti: Două avioane militare vor aduce români din Libia

DISTRIBUIȚI

98699 – 24022011 – Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a dispus pregătirea a două aeronave de transport aparţinând Forţelor Aeriene, pentru evacuarea cetăţenilor români aflaţi în Libia, conform deciziei adoptate de Guvernul României, ca urmare a stării de criză şi urgenţă umanitară din această ţară.            “Aeronavele au decolat joi, de la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni, începând cu orele 13.30, cu destinaţia Aeroportul La Valetta din Malta. Pe timpul zborului, care va dura aproximativ patru ore, destinaţia finală va putea fi modificată dacă şi condiţiile meteorologice vor permite aterizarea pe Aeroportul din Tripoli (Libia). În situaţia în care nu va fi posibilă aterizarea în Libia, aeronavele militare vor rămâne în aşteptare pe aeroportul La Valetta, astfel încât să poată ajunge în cel mai scurt timp la Tripoli”, precizează un comunicat al ministerului Apărării.  Prima aeronavă este de tip C-130 Hercules

 

 

 

 

 

 

 şi o capacitate medie de transport de 70 de pasageri, iar a doua este de tip C-27 J Spartan, cu o capacitate medie de transport de 45 de pasageri.

MApN şi MAE au luat în calcul executarea numărului de zboruri necesare pentru evacuarea din Libia a tuturor cetăţenilor români care au făcut sau vor face solicitări în acest sens”, se mai precizează în comunicat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.