Acasă Uncategorized Bucureşti: Şeful Vămii Ploieşti susţine că o parte din mită ajungea la...

Bucureşti: Şeful Vămii Ploieşti susţine că o parte din mită ajungea la Sorin Blejnar

DISTRIBUIȚI

98739 – 25022011 – Cornel Costea, şeful Vămii Ploieşti, susţine că o parte din mită ajungea la şeful ANAF, Sorin Blejnar. Declaraţia se află în motivarea arestării. “Poziţia inculpatului pe parcursul audierilor a fost una sinceră, atât în prima declaraţie dată, cea olografă, cât şi în cea luată pe formularul tipizat, chiar dacă ulterior a refuzat să o semneze (deşi, întrebat fiind a arătat că nu contestă conţinutul), descriind în amănunt modalitatea în care se derulau activităţile şi cum, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a primit suma de 90.000 de lei din care lui i-au revenit 30.000 de lei, restul împărţindu-i între vameşi şi alte persoane, ca P.P.şi P.S., bani care, după ştiinţa sa ajungeau la preşedintele S.B. (Sorin Blejnar, n.red.). Cât priveşte ultima sumă primită, de 10.000 de lei, inculpatul a precizat că făcea parte dintr-o restanţă mai mare, şi a fost pusă în biroul său conform propriilor instrucţiuni date numitului V.C.V..

 

 

 

 

 

 

 

De-alfel, aşa cum am arătat cu privire la acest ultim act material există realizată şi procedura prinderii în flagrant, cu valoarea ei probatorie, necontestată”, scrie în motivarea arestării, citată de Realitatea Tv. Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a negat în mod constant că ar fi implicat în scandalul de la Vamă. „Eu nu sunt Regina”, a declarat Blejnar, în faţa numeroaselor voci care-l indicau drept beneficiar al sumelor de bani obţinuţi în mod ilegal de vameşi. Şeful Vămii Ploieşti a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Cornel Costea este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.