Acasă Uncategorized Piteşti: Constantin Nicolescu va fi cercetat în stare de libertate

Piteşti: Constantin Nicolescu va fi cercetat în stare de libertate

DISTRIBUIȚI

98058 – 03022011- Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, va fi cercetat în libertate în dosarul de corupţie în care este anchetat, după ce Curtea De Apel Argeş a aprobat recursul acestuia. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Constantin Nicolescu de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,

 

 

 

 

 

 

cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit DNA, Nicolescu e acuzat că, în 2006, a accesat fonduri europene de 880.000 de euro pentru reabilitarea a patru şcoli, după ce a pretins că şcolile au fi fost afectate de inundaţii. Toţi banii au fost încasaţi de o firmă care ar fi avut contracte cu familia lui Nicolescu. Procurorii mai spun că acuzatul ar fi primit mită 66.000 de lei de la Cornel Penescu, iar, în schimb, Consiliul Judeţean a achiziţionat bunuri de la firma acestuia.

Săptămâna trecută, Nicolescu a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile. El a suferit un accident vascular cerebral la aflarea veştii şi din sala de tribunal a fost dus urgent la spital în Piteşti, după care a ajuns la Spitalul Floreasca din Bucureşti unde a fost supus unei intervenţii cghirurgicale pe cord deschis. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.