Acasă Uncategorized Bucureşti: Peste zece milioane de lei pentru reabilitarea unor secţii ale Spitalului...

Bucureşti: Peste zece milioane de lei pentru reabilitarea unor secţii ale Spitalului Fundeni

DISTRIBUIȚI

99553 – 24032011 – Ministerul Sănătăţii va aloca, în acest an, peste zece milioane de lei pentru reabilitarea unor secţii ale Institutului Clinic Fundeni. Cseke Attila, ministrul Sănătăţii a declarat că fondurile au fost aprobate pentru demararea reparaţiilor capitale la blocul operator şi ATI din secţia de urologie, la blocul operator din secţia de chirurgie, dar şi pentru refacerea holurilor şi a scărilor şi ascensoarelor unităţii sanitare.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru la Institutul Clinic Fundeni, unde a vizitat alte două obiective de investiţii ale Ministerului Sănătăţii, şi anume secţia de Terapie Intesivă a institutului şi blocul operator din Centrul Clinic de transplant hepatic. Acestea au fost recent reabilitate, Ministerul Sănătăţii cheltuind pentru cele două obiective de investiţii peste 11 milioane de lei de la bugetul de stat.

De asemenea, ministrul Sănătăţii  a inspectat terenul pe care Ministerul Sănătăţii  va construi spitalul regional de urgenţă, în parteneriat public privat. Terenul se află în curtea Institutului Clinic Fundeni şi va avea o suprafaţă de peste 110.000 mp. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.