Acasă Uncategorized Constanţa: Emil Boc evită să-şi anunţe candidatura pentru un nou mandat de...

Constanţa: Emil Boc evită să-şi anunţe candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al PDL

DISTRIBUIȚI

99172 – 13032011 – Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, susţine că nu are emoţii pentru întâlnirea de duminică a liderilor organizaţiilor judeţene ale partidului cu preşedintele Traian Băsescu. Boc a fost prezent, sâmbătă, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Constanţa.Întrebat dacă va candida pentru un nou mandat la şefia PDL, la Convenţia Naţională din mai, Emil Boc a răspuns: „Toate la timpul lor”. Liderii organizaţiilor PDL ar fi fost convocaţi duminică la Bucureşti pentru o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat surse din partid. Conform surselor citate, tema principală a întâlnirii ar viza viitorul PDL în perspectiva alegerilor interne din partid şi oportunitatea candidaturii lui Emil Boc la conducerea formaţiunii democrat-liberale. Este posibil ca, în perspectiva alegerilor din 14 mai, să se contureze un curent de susţinere a lui Emil Boc pentru o nouă candidatură la şefia PDL.

 

 

 

 

Întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu ar urma să aibă loc cu câteva zile înaintea dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură depuse de opoziţie după angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii. Moţiunea de cenzură va fi votată în 16 martie, iar după aceasta este de aşteptat să fie anunţate candidaturile pentru şefia PDL, inclusiv decizia lui Emil Boc în privinţa propriei candidaturi.

Conform unor surse din partid, citate de „Gândul”, Traian Băsescu vrea să afle, la întâlnirea de duminică, cine este preferatul organizaţiilor judeţene: Vasile Blaga sau Emil Boc. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.