Acasă Uncategorized Varşovia: Secretarul de stat Bogdan Aurescu, la Varşovia

Varşovia: Secretarul de stat Bogdan Aurescu, la Varşovia

DISTRIBUIȚI

98907 – 03032011 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu efectuează, în perioada 3-4 martie 2011, o vizită de lucru la Varşovia, în cadrul căreia va avea consultări cu secretarul de stat responsabil pentru afaceri europene şi pentru pregătirea viitoarei preşedinţii poloneze a Consiliului UE, Mikolaj Dowgielewicz, precum şi cu preşedintele Consiliului Securităţii Naţionale din Polonia, Stanislaw Koziej.

În cadrul întrevederilor, părţile vor aborda teme de interes ale agendei bilaterale, regionale şi europene, precum şi teme de securitate.

Astfel, vor fi discutate aspecte de actualitate ale agendei româno-polone – proiecte comune avute în vedere, contacte bilaterale – având ca obiectiv aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia, în baza domeniilor comune de interes enunţate în Declaraţia comună privind Parteneriatul Strategic: cooperarea politică şi în domeniul securităţii, energie şi dezvoltare durabilă, parteneriat economic şi asigurarea unui spaţiu european de libertate, securitate şi justiţie.

În ce priveşte agenda europeană şi regională, va fi acordată o atenţie deosebită priorităţilor preşedinţiei poloneze a Consiliului UE (semestrul II 2011), aderării României la Spaţiul Schengen, guvernanţei economice la nivel european, securităţii energetice, vecinătăţii estice şi regiunii Balcanilor de Vest, extinderii UE , precum şi Politicii Europene de Securitate şi Apărare Comună. Vizita la Varşovia va reprezenta un bun prilej şi pentru continuarea schimbului periodic şi aprofundat de opinii pe teme de securitate. Astfel, va fi evaluat stadiul punerii în practică a deciziilor Summit-ului NATO de la Lisabona, cu accent asupra aspectelor de interes prioritar atât pentru România, cât şi pentru Polonia.

Declaraţia Comună privind parteneriatul strategic româno-polon a fost semnată la 7 octombrie 2009 de către preşedinţii României şi Republicii Polone. Parteneriatul strategic a fost completat de un Plan de acţiune pe cinci ani care cuprinde proiecte şi programe concrete de cooperare pentru punerea în practică a orientărilor de acţiune politică cuprinse în Declaraţia Comună, în domenii precum: cooperarea politică, energie şi dezvoltare durabilă, economie, spaţiul de libertate, securitate şi justiţie etc. Planul de acţiune a fost semnat la 26 octombrie 2010, în marja vizitei preşedintelui Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, la Bucureşti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.