Acasă Uncategorized Kabul, Afganistan: România, prima ţară care preia comanda Aeroportului Internaţional din Kabul...

Kabul, Afganistan: România, prima ţară care preia comanda Aeroportului Internaţional din Kabul pentru un an

DISTRIBUIȚI

 

99810 – 03042011 – Vineri, 1 aprilie, Forţele Aeriene Române au preluat oficial comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA), Afganistan, de la Forţele Aeriene Ungare. La ceremonia prezidată de locţiitorul comandantului Componentei Aeriene a Comandamentului Întrunit al ISAF, general-maior Joachim Wundrak, au participat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Cârnu Fănică, şi o delegaţie a Statului Major General, condusă de generalul-maior Alexandru Rus. După intonarea imnurilor naţionale ale Afganistanului, Ungariei şi României, drapelul KAIA a fost preluat de către generalul de flotilă aeriană Victor Strîmbeanu, comandantul detaşamentului Forţelor Aeriene Române, şi a fost semnat protocolul de predare-primire a misiunii. În mesajul ministrului Gabriel Oprea, transmis cu ocazia ceremoniei de plecare în Afganistan a militarilor detaşamentului KAIA, acesta i-a îndemnat să urmeze exemplul colegilor care au îndeplinit în urmă cu cinci ani aceeaşi misiune, în care au obţinut rezultate excelente şi au probat, o dată în plus, profesionalismul şi seriozitatea pentru care aviatorii militari sunt renumiţi în ţară şi peste hotare. “Aveţi înaintea dumneavoastră o misiune dificilă. Vă revine responsabilitatea de a coordona activităţile pe un aerodrom care deserveşte zilnic între 450 şi 500 de zboruri diferite, într-o zonă aflată în permanenţă sub semnul ameninţărilor teroriste. Aţi muncit mult pentru a putea raporta că aveţi capacitatea să duceţi la îndeplinire această misiune de o importanţă deosebită pentru Forţele aeriene, pentru Armată, pentru prestigiul României, ca ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice. De aceea, am convingerea că atenta selecţie a personalului şi perioada de pregătire intensă au creat premisele unei misiuni de succes, la cele mai înalte standarde. Vă doresc mult succes!”, a mai precizat ministrul în mesajul transmis aviatorilor militari români. La finalul ceremoniei de la Kabul, generalul maior Wundrak a declarat că este convins că echipa românească este entuziastă şi profesionistă, fiind “unul dintre cele mai bine pregătite detaşamente naţionale care îşi asumă coordonarea KAIA, de la debutul operaţiunii ISAF. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi aici pentru poporul şi naţiunea afgană.”

România este prima ţară care preia comanda Aeroportului Internaţional din Kabul pentru o perioadă de un an (prin rotirea a două detaşamente la un interval de şase luni), în cadrul Forţei de Asistenţă de Securitate din Afganistan, aflată sub comanda operaţională a NATO, perioadă în care militarii vor ocupa funcţii-cheie în cadrul structurilor administrative şi de comandă ale aeroportului: controlul traficului aerian, conducerea operaţiilor aeriene, asigurarea securităţii zborului, asigurarea suportului logistic şi comunicaţiilor. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.