Acasă Uncategorized Vatican: Au început manifestările premergătoare beatificării Papei Ioan Paul al II-lea

Vatican: Au început manifestările premergătoare beatificării Papei Ioan Paul al II-lea

DISTRIBUIȚI

100501 – 28042011 –  La Vatican au început manifestările premergătoare ceremoniei de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, considerat unul dintre cei mai importanţi lideri pe care i-a avut vreodată Biserica Catolică.

Doar trei zile au mai rămas până la marele eveniment al anului de la Vatican.c Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Autorităţile italiene estimează că vor participa cu mult peste un milion de persoane.

Din punct de vedere al programului, s-a dat deja startul manifestărilor, în mare parte conferinţe şi expoziţii despre personalitatea şi viaţa fostului Suveran Pontif. Una dintre ele – o expoziţie de fotografii şi timbre cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, din mai 1999 – este organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun. ”Acest eveniment reprezintă reverenţa noastră faţă de memoria acestui mare papă, care a ştiut cum să ne vorbească şi cum să ne întâlnească” a declarat ambasadorul Bogdan Tătaru-Cazaban, citat de Radio România Actualităţi.

Pentru prima dată muzeele Vaticanului sunt deschise până în data de 2 mai, până la miezul nopţii.

În după-amiaza zilei de vineri, 29 aprilie, va avea loc mutarea mormântului lui Inocenţiu al XI – din Capela San Sebastiano din bazilica vaticană – la Altarul Schimbării, ca astfel să se poată pune în locul lui sicriul lui Ioan Paul al II-lea.

În dimineaţa aceleiaşi zile, catafalcul lui Ioan Paul al II-lea – care nu va fi deschis – va fi pus în faţa mormântului Sfântului Petru, în Grotele Vaticane, şi în dimineaţa de 1 mai va fi dus în bazilică, în faţa Altarului Mărturisirii.

La sfârşitul ceremoniei de beatificare, Papa şi cardinalii se vor îndrepta către Altarul Mărturisirii pentru a se opri în rugăciune în faţa catafalcului Papei Ioan Paul al II-lea. Din acest moment, venerarea osemintelor noului Fericit va fi posibilă pentru toţi credincioşii.

Ceremoniile religioase destinate acestui mare eveniment încep de sâmbătă seara, între orele 20.00 şi 22.30, când va avea loc o veghe de rugăciune la Circo Massimo.

Flaconul cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea, care urmează să fie expus ca o relicvă într-o biserică din Cracovia, va fi prezentat pentru prima dată tot în aceste zile.

La eveniment şi-au anunţat participarea 51 şefi de stat.

Beatificarea fostului cap al Bisericii Catolice vine după ce s-au adus dovezi că acesta ar fi facut o minune, de după moarte: vindecarea de Parkinson a unei călugăriţe al cărei ordin s-a rugat la el pentru ajutarea acesteia. În cazul în care se va mai descoperi un miracol făcut de Ioan Paul al II-lea, acesta va putea fi trecut în rândul sfinţilor.

Papa Ioan Paul al II-lea e considerat unul din cei mai importanţi lideri ai Bisericii Catolice din istorie. În timpul pontificatului său de 27 de ani, prestigiul Bisericii Catolice a crescut foarte mult, asta şi datorita stilului personal conciliant şi deciziilor sale curajoase. Printre altele, papa de origine poloneză e amintit pentru ca a dus o luptă morală contra comunismului, dar şi pentru că l-a vizitat în închisoare pe un turc care a încercat să-l asasineze. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.