Acasă Uncategorized Arad: Zece migranţi ilegali opriţi la frontiera de vest

Arad: Zece migranţi ilegali opriţi la frontiera de vest

DISTRIBUIȚI

100851 – 10052011 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au observat, luni seara, în jurul orelor 21.00, şapte persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 20 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, la marginea localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea frontierei. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Algeria, Tunisia şi Maroc, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 ani, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Bărbaţii au declarat că s-au deplasat cu două autoturisme de ocazie, din Arad până în zona de frontieră, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Cei în cauză au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză şi au început cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Lunga, judeţul Timiş, au depistat marţi dimineaţa, trei cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Din primele declaraţii, s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Alger şi Maroc şi au intrat ilegal din Serbia în România. Cei trei au fost conduşi la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale care se impun. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.