Acasă Uncategorized Danemarca va reinstitui controalele la granitele cu Germania si Suedia

Danemarca va reinstitui controalele la granitele cu Germania si Suedia

DISTRIBUIȚI

100910 – 12052011 –  Danemarca va reinstitui controalele la frontierele cu Germania si Suedia, a anuntat miercuri ministrul danez al finantelor, in urma unui acord politic intre guvern si extrema dreapta.”Am ajuns la un acord pentru a reintroduce controalele la frontierele Danemarcei cu statele din interiorul spatiul Schengen, cat mai curand posibil”, a declarat ministrul Claus Hjort Frederiksen, relateaza Euractiv.

Decizia Danemarcei de a reinstaura controalele la frontiere poate fi doar o masura temporara in temeiul dreptului comunitar, a declarat miercuri ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez.

„Nu avem, in acest moment, informatii care sa vizeze reluarea controalelor sistematice la frontiere. Asteptam mai multe informatii”, a declarat ministrul, cand a fost intrebat despre masura decisa de Danemarca.”In stadiul actual al dreptului comunitar, doar o reintroducerea temporara a controalelor la frontierele interne este posibil. Aceste masuri trebuie sa indeplineasca, de asemenea, conditiile stricte prevazute de legislatia europeana si trebuie verificate de catre Comisia Europeana”, a adaugat el.

Masura care trebuie aplicata in termen de doua pana la trei saptamani, sustine ministrul danez, va avea ca rezultat, in esenta, reintroducerea controalelor la frontiera cu Germania, dar si in porturi, precum si in zona podului Öresund, care leaga Suedia de Danemarca.

Propunerea reinstituirii unor controale mai riguroase in cadrul Uniunii Europene, recent sustinuta de catre Franta si Italia, a fost inaintata de Partidul Popular Danez (extrema dreapta) si de liderul acestuia, Pia Kjaersgaard, cu scopul de a lupta impotriva imigratiei ilegale si a crimei organizate.

„In ultimii ani am vazut o crestere a criminalitatii transfrontaliere, iar aceasta masura ar rolul de a contracara  aceasta problema. Vom construi noi puncte de control la frontiera dintre Germania si Danemarca, care vor fi dotate cu  echipamente electronice si de identificare a numerelor de inmatriculare” a declarat Hjort Frederiksen.

Decizia survine in contextul in care Comisia Europeana urmeaza sa propuna ministrilor europeni de Interne din Bruxelles, initiative menite sa asigure o mai buna gestionare a problemelor legate de migratie, printre care se numara si reintroducerea temporara a controalelor la frontierele nationale in interiorul zonei Schengen, la solicitarea Parisului si Romei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.