Acasă Uncategorized Bucureşti: Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu este noul ministru al Muncii

Bucureşti: Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu este noul ministru al Muncii

DISTRIBUIȚI

101527 – 03062011  – După mai multe discuţii apprinse la nivel de partid, prim-ministrul Emil Boc a înaintat preşedintelui României, Traian Băsescu, propunerea de numire în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în persoana lui Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu. Perioada de interimat la conducerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, asigurată de premierul Emil Boc, s-a

 încheiat, aşadar, vineri, 3 iunie 2011. Şi de acaeastă dată, preşedintele Băsescu şi-a impus omul în defavoarea Sulfinei Barbu, marea perdantă a evenimentelor care au avut loc în ultima perioadă în interiorul principalului partid aflat la putere.

Sebastian Laurenţiu Lăzăroiu s-a născut la 20 martie 1970 în orașul băcăuan Comăneşti. A absolvit în anul 1996 cursurile Facultăţii de Sociologie din cadrul Universității București, urmând apoi și un masterat în Politologie la aceeași facultate (1997). A obținut în anul 2007 titlul științific de doctor în sociologie la Facultatea de Sociologie a Universității din București. Încă din facultate a lucrat ca director de cercetare la GISO (1995-1996), activând apoi ca expert parlamentar la Senatul României (1997), cercetător la CURS (1997-1999), director de cercetare la CSOP/TNS (1999-2000) și director general la CURS SA (2002-2007). A participat pe post de expert, consultant sau director de proiect la numeroase programe de cercetare a traficului de ființe umane, a migrației internaționale, în realizarea de sondaje de opinie din campaniile electorale și măsurarea audienței TV, precum și coordonator de proiecte de dezvoltare comunitară. În paralel cu activitatea de cercetare, a activat ca lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA (2000-2006), profesor asociat la Programul de master în comunicare politică de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA (din 2003), precum și profesor asociat la Programul de master în marketing și sondaje de opinie de la Facultatea de Sociologie (din 2004). Este membru al Asociației Române de Sociologie și al SORMA, organizație profesională a cercetătorilor din domeniul marketingului și sondajelor de opinie. Începând din anul 2007 a fost consilier prezidențial la Departamentul Planificare și Analiză Politică al Administrației Prezidențiale.A demisionat nu cu multă vreme în urmă.  Lăzăroiu este necăsătorit și are un copil. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.