Acasă Uncategorized Bucureşti: Ministrul Igaş şi sindicaliştii au discutat despre evaluarea poliţiştilor

Bucureşti: Ministrul Igaş şi sindicaliştii au discutat despre evaluarea poliţiştilor

DISTRIBUIȚI

101724 – 10062011- Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul MAI. În cadrul întâlnirii s-a convenit constituirea unui grup de lucru, format din specialişti, reprezentanţi ai MAI şi ai sindicatelor, care să analizeze, în contextul procesului de disponibilizare, posibilitatea înlocuirii examenului profesional pentru selecţia personalului cu instituirea unor criterii de evaluare.Grupul de lucru va fi condus de adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de Poliţie Lucian Guran, iar prima reuniune a acestuia va avea loc marţi, 14 iunie a. c., la sediul MAI.În cadrul întâlnirii de joi au mai fost discutate şi alte propuneri avansate de reprezentanţi ai sindicatelor, precum suspendarea la cerere din structurile de ordine şi siguranţă publică,

pensionarea la cerere şi plata unor salarii compensatorii într-un interval de trei ani, precum şi plata restanţelor la norma de hrană.

Ministrul Traian Igaş a precizat că nu a emis niciun ordin cu privire la eliminarea sporului de antenă, drept financiar suplimentar care se acordă în urma unor evaluări periodice făcute la nivelul fiecărei unităţi de entităţi autorizate.

La discuţiile de joi au participat factorii de conducere din MAI şi reprezentanţi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, Federaţiei Poliţiştilor „Sed Lex”.

La propunerea sindicatelor, ministrul Traian Igaş a fost de acord, ca MAI să înainteze Guvernului un proiect de act normativ care să reglementeze ca, la încetarea raporturilor de muncă cu MAI, înainte de expirarea angajamentului încheiat cu instituţia, absolvenţii instituţiilor de învăţământ care aparţin Ministerului să nu mai fie obligaţi să plătească taxele de şcolarizare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.