Acasă Uncategorized Bucureşti: PDL sau familia Munchhausen

Bucureşti: PDL sau familia Munchhausen

DISTRIBUIȚI

“Menţinerea, până în 2013 a actualei organizări administrativ-teritoriale a României a fost asumată de ţara noastră in procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeana”. – 101759 – 14062011 – Baronul Munchhausen a fost, aşa cum este cunoscut, un nobil german care a trăit in secolul al XVIII-lea şi a fost faimos pentru poveştile sale mincinoase. Povestind despre cum a călătorit calare pe o ghiulea sau despre cum a reuşit să iasă dintr-o mlaştina trăgându-se de păr în sus, Munchhausen, „baronul mincinos”, rămâne teribil de actual, reprezentat prin partidul de guvernământ din România, declară deputatul PSD Aura Vasile. “Astăzi minciunile sunt la rang de politică de stat, exprimate cu graţie prin intermediul blog-urilor, comunicatelor de presă sau declaraţiilor audio-vizuale. Dar totuşi nu este de înteles de ce mai este nevoie de ele, la un asemenea calibru, dacă lucrurile in ţară merg atât de bine precum afirmă domniile lor.

 

 

Cel mai recent exemplu este discuţia despre reorganizarea administrativ-teritorială. PDL susţine sus şi tare că lucrează la acest proiect de peste un an deşi răspunsurile la interpelarea viceliderului Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, deputatul PSD Anghel Stanciu, arată că in urmă cu nici o lună, o asemenea posibilitate nu era luată in considerare, argumentul dat fiind acela că „menţinerea, până in anul 2013, a actualei organizări administrativ-teritoriale a României a fost asumată de ţara noastră in procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeana”. Aşadar, când minte Guvernul? Când răspunde interpelării sau când afirmă că la proiect se lucrează de peste un an? In ambele cazuri situaţia este gravă. Pentru că dacă minte in răspunsul la interpelare atunci se incalcă Constituţia României (a câta oara?), care prevede că Guvernul răspunde in faţa Parlamentului iar dacă minte că a lucrat timp de un an la proiect, atunci este încă o dovadă a faptului ca nu pot nici macar să işi coordoneze propriile minciuni. Dar aceste lucruri nu reprezintă noutăţi. Domniile lor, indiferent de vocea care se aude, sunt la fel de mincinoase. Integritatea lor morală ne dă de gândit încă de la prima vedere. Nu vad cum este posibil ca în 2010 să critici partidul pe blogul personal şi să afirmi că există o „tendinţă de oligarhizare”, să te faci că te cerţi cu Miniştri ai PDL, pe care azi ii acuzi şi mâine ii scuzi şi apoi să fii de acord ca, in continuare, să perpeuezi minciuna la televizor, cu ochii inchişi. Asta dă dovadă de faptul că domniile lor se mint şi când se ceartă intre ei. Probabil e vorba doar de un exerciţiu pentru a nu-şi pierde indemânarea. Pot să ii dau dreptate domnului europarlamentar Cristian Preda atunci când afirmă, in replică la acţiunea colegului său de partid Gheorghe Flutur, că „a scrie comentarii pe blog e ceva mai complicat decât a scrie cu oi pe dealuri”. Dar aş dori să-i amintesc şi versurile lui Eminescu (citate de altfel şi de Emil Boc): „E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune”. Şi mai ales, e la fel de uşor să scrii şi pe blog şi pe deal atunci când totul e lipsit de conţinut, când ceea ce scrii azi, mâine se prescrie şi te răzgândeşti. De altfel verticalitatea l-ar fi putut indemna să-şi depună mandatul atunci când a constatat oligarhizarea partidului (continuată acum evident atâta vreme cât Boc a fost reales preşedinte al partidului) sau când a constatat că nu se identifică cu acţiunile colegilor săi. Sigur, lipsa de coloană vertebrală este singura explicaţie pentru un asemenea comportament. În concluzie, dincolo de haosul dureros care domneşte in ţară, de jaful de neoprit şi de învrăjbirea continuă a populaţiei, tot ce poate fi desprins din apariţiile media ale reprezentanţilor PDL este faptul că minciuna este primul punct al programului lor de guvernare. Nunta prinţului William cu Kate Middleton a fost denumită „nunta secolului”. Mă tem insa că pentru români “nunta secolului” este cea a PDL cu minciuna. Le pot dori „casă de piatră” dar atâta vreme cât incetează să mai calce in picioare poporul, să-l inrobească şi să-l condamne la sărăcie”, mai susţine Aura Vasile- www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.