Acasă Uncategorized Bucureşti: Primăria Sectorului 2 a emis 2.075 de certificate de handicap

Bucureşti: Primăria Sectorului 2 a emis 2.075 de certificate de handicap

DISTRIBUIȚI

101940 – 20062011 – Peste 2100 de persoane care au solicitat încadrarea într-un grad de handicap au fost evaluate, până în prezent, în vederea analizării de către Comisia de Evaluare din cadrul Primăriei Sectorului 2. În baza certificatelor obţinute şi în funcţie de gradul de handicap în care sunt încadraţi, solicitanţilor li se acordă facilităţile şi prestaţiile sociale prevăzute de lege, respectiv, indemnizaţii, gratuitate pe liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul, gratuitatea transportului interurban, etc. În acest an, Primăria Sectorului 2 a emis 2075 de certificate de încadrare într-un grad de handicap.

Comisia de Evaluare se întruneşte în şedinţă o dată pe săptămână, începând cu orele 11,00 şi în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui, ori de câte ori se consideră că este necesar . Comisia are în componenţă un medic specialist expertiză medicală, un medic de familie, un psiholog, un asistent social şi un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale autorizate care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care beneficiază de certificate de handicap pentru care Comisia de Evaluare a stabilit revizuirea situaţiei medicale, sunt obligate să se prezinte cu actele medicale solicitate, cu 30 de zile înainte de termenul de revizuire precizat pe certificat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.