Acasă Uncategorized Constanţa: Nereguli la multe dintre containerele verificate de structurile MAI şi ANV...

Constanţa: Nereguli la multe dintre containerele verificate de structurile MAI şi ANV în Portul Constanţa

DISTRIBUIȚI

101915 – 19062011 – În cadrul acţiunii comune demarate începând cu data de 26 mai a. c., de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cooperare cu Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), în Portul Constanţa Sud Agigea, la terminalul de Containere, până în prezent au fost selectate şi verificate 93 de containere, fiind constatate nereguli la 34 dintre acestea.

Structurile din cadrul MAI şi ANV – Serviciul Coordonare Echipe Mobile şi Biroul Vamal Constanţa Sud – Agigea, au avut ca obiectiv principal identificarea mărfurilor contrafăcute şi a neconcordanţelor dintre documente şi mărfurile prezentate la vămuire.

Ministerul Administraţiei şi Internelor este sprijinit de către Biroul Mobil Europol.

De la începutul acţiunii, au fost reţinute mărfuri în valoare de peste un milion de euro, cu privire la care există suspiciunea de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Acţiunea declanşată la data de 26 mai a.c. în Portul Constanţa Sud Agigea este coordonată de secretarul de stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu şi se înscrie eforturilor interinstituţionale pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi face parte din planul de măsuri pentru creşterea eficienţei acţiunilor comune, pus în aplicare în urmă cu un an.

Coordonatorul acţiunii, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a subliniat că astfel de acţiuni, în colaborare cu instituţii ale statului cu competenţe în domeniu şi beneficiind de sprijinul Europol vor continua, Portul Constanţa fiind în continuare monitorizat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.