Acasă Anchete Justitie Bucuresti: Ministerul Justitiei vrea sa introduca in Codul Penal confiscarea extinsa a...

Bucuresti: Ministerul Justitiei vrea sa introduca in Codul Penal confiscarea extinsa a averii

DISTRIBUIȚI

102412 – 06072011Ministerul Justiţiei (MJ) a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare şi completare a Codului Penal, prin care ar urma să fie introdus în legislaţie instrumentul confiscării extinse a averii. Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Legii 286/2009 privind Codul Penal, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia-cadru nr. 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea, „al cărei scop este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracţiunea, inter alia, în ceea ce priveşte sarcina probei privind sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune având legătură cu criminalitatea organizată”. Pe de altă parte, se arată în documentul citat, deşi în prezent România

 

beneficiază de un cadru legislativ coerent şi cuprinzător, dezvoltat în concordanţă cu standardele internaţionale în materia confiscării produselor infracţiunilor, acest cadru are anumite lacune, raportat la cerinţele europene în materie.  Mai exact, la nivelul legislaţiei interne decizia cadru a Consiliului UE nu este transpusă în totalitate, lipsind prevederile privind confiscarea extinsă. „Netranspunerea totală a acestui instrument normativ al Uniunii Europene se datorează în bună parte aspectelor controversate legate de raportarea cuprinsului actului normativ amintit la principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii, aspecte pe care prezentul proiect îşi propune să le rezolve printr-o reglementare strictă şi în concordanţă atât cu exigenţele constituţionale, cât şi cu cerinţele Uniunii Europene”.

Expunerea de motive a proiectului de lege consemnează că nu în toate cazurile se poate proba legătura directă şi concretă existentă între infracţiunea pentru care persoana a fost condamnată şi anumite bunuri ale acesteia, deşi provenienţa de natură infracţională a acestor bunuri este evidentă. „Preluarea în dreptul intern a confiscării extinse presupune reglementarea acelor cazuri expres şi limitativ prevăzute, în care desfăşurarea de către o persoană în mod constant pe o anumită perioadă de timp de activităţi cu caracter infracţional de o gravitate sporită, cumulată cu lipsa altor venituri licite, este considerată ca fiind un probatoriu suficient pentru a permite instanţei să constate caracterul ilicit al veniturilor obţinute pe perioada derulării activităţilor cu caracter infracţional, instituind astfel o nouă viziune asupra sarcinii probei în materia dobândirii în mod licit a averii”, se mai arată în document.

Totodată, documentul subliniază faptul că introducerea confiscării extinse nu este incompatibilă cu prezumţia caracterului licit al averii, cuprinsă în Constituţia României. „Această prezumţie este una relativă, aşa încât ea va fi răsturnată, de la caz la caz, prin administrarea probelor care vor crea convingerea instanţei că bunurile deţinute de persoana condamnată sunt obţinute din săvârşirea de infracţiuni”, se arată în expunerea de motive, potrivit căreia „condiţiile prevăzute prin prezentul proiect, şi care trebuie dovedite în prealabil, sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia fără a se încălca totuşi principiul constituţional amintit”.

În cazul în care proiectul de lege va fi adoptat, procurorul ar fi obligat să probeze doar faptul că o persoană anume, într-un interval de timp, a fost implicată în săvârşirea anumitor infracţiuni, spre exemplu fapte de crimă organizată, iar din acel moment, judecătorul poate prezuma că bunurile dobândite sunt rezultatul unor activităţi infracţionale desfăşurate de persoana condamnată în cursul unei perioade anterioare condamnării care este considerată rezonabilă de către instanţă. „În această ipoteză ar reveni persoanei condamnate sarcina probei privind caracterul licit al averii dobândite. Dacă judecătorul ajunge la concluzia că valoarea bunurilor deţinute este disproporţionată în raport cu veniturile legale poate dispune confiscarea acestora de la persoana condamnată”, se subliniază în documentul pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.