103482- 24082011– Proiectul de lege prin care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice din România sunt obligaţi să stocheze datele generate sau prelucrate, în vederea utilizării acestora de către autorităţi în anchetarea dosarelor privind infracţiunile grave împotriva cetăţenilor sau statului, a fost respins pentru a doua oară de Autoritatea Natională pentru Protectia Datelor cu Caracter Personal (ANPDCP). Potrivit unor surse Prompt Media, modificările aduse de Ministerul Comunicatiilor proiectului de act normativ nu au multumit specialisii ANPDCP, care consideră că nu este nevoie să ne grăbim cu aplicare unui asemenea act normativ, chiar dacă este prevăzut de legislatia europeană. Legislatia europeană – Directiva 2006/24/CE
– aplicată în 20 dintre statele membre UE, a fost transpusă în România în Legea 298/2008, care a fost contestată la Curtea Constitutională în 2009 (după un litigiu civil dintre Orange şi Comisariatul pentru Societatea Civilă). Principalele obiecţii ridicate vizează concordanţa dintre document şi Legea fundamentală a statului şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În cursul lunii iunie a.c., Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a lansat în dezbatere publică proiectul de lege prin care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să stocheze datele generate sau prelucrate, în vederea utilizării acestora de către autorităţi în anchetarea dosarelor privind infracţiunile grave împotriva cetăţenilor sau statului. Denumită si ”Legea Big Brother”, noua legislatie stârneste în continuare controverse, considerându-se că principalul scop al autoritătilor este de a trece granita vietii private a utilizatorilor de comunicatii electronice. De cealaltă parte, reprezentantii statului consideră că promovarea unui asemenea act normativ nu are drept scopt supravegherea cetătenilor, ci, dimpotrivă, păstrarea unor astfel de informatii ar veni tocmai în sprjinul anchetatorilor în eventualitatea producerii unor infractiuni deosebit de grave, rolul lor fiind de a oferi, rapid, investigatorilor, informatii care ar reduce perioada anchetelor.
Desi majoritatea statelor europene au reusit să ajungă la o situatie de compromis între apărarea drepturilor omului si protectia cetătenilor si au transpus, în mod propriu, legislatia europeană, în România echilibrul între părerile pro- si contra- unui astfel de act normativ este destul de greu de găsit, cu atât mai mult cu cât argumentele sunt, în majoritatea cazurilor emotionale.
Este greu de ales între argumentele societătii civile, care pun mai presus de orice libertatea cetăteanului si dreptul acestuia la intimitate si argumentele unui politist care, investigând o retea de pornografie infantilă, este, la un moment dat, pus în situatia de a urmări când si cu cine a comunicat unul dintre suspecti. Dihotomia care se naste într-o asemenea situatie duce, pe bună dreptate, întrebarea: cine este cel care trebuie protejat? – www.promptmedia.ro
