Acasă Politic Bucuresti: Functionar APIA, incompatibil

Bucuresti: Functionar APIA, incompatibil

DISTRIBUIȚI

– 103746 – 02092011 –Un referent din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a fost găsit incompatibil de ANI, întrucât pe lângă această funcţie publică a deţinut şi calitatea de administrator la o societate comercială. „Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Otilia Arjocu,

referent în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA)”, se arată într-un comunicat al ANI. In urma evaluărilor declanşate în 24 noiembrie 2010, s-a constatat că Arjocu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, deoarece a deţinut simultan atât funcţia publică de referent în cadrul APIA (Centrul Judeţean Gorj – Centrul Local Motru), cât şi calitatea de administrator al SC Olnimarex SRL.Potrivit Legii 161/2003, „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată”. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.