Acasă Politic Bucuresti: Motociclete pentru interventie rapida si prim-ajutor la locul accidentului

Bucuresti: Motociclete pentru interventie rapida si prim-ajutor la locul accidentului

DISTRIBUIȚI

103822 – 06092011 – Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a participat, marţi, la lansarea unui nou concept de acordare a primului ajutor cu autovehicule fără capacitate de transport. În acest sens, SMURD Bucureşti va fi dotat cu două motociclete destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor la locul accidentului. “Este remarcabil faptul că aceste două motociclete reprezintă de fapt contribuţia populaţiei României la dezvoltarea sistemului de urgenţă.  Vehiculele au fost achiziţionate din  fondurile obţinute de către Fundaţia pentru SMURD în Campaniile “2% pentru SMURD” 2010. Vreau să salut şi să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi se implică în dezvoltarea sistemului sanitar”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

 

 

Valoarea proiectului se ridică la peste 44 000 de euro. Cele două motociclete vor fi utilizate în Bucureşti, în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens sau în zonele cu acces limitat, ca de exemplu zona centrului istoric. Vehiculele vor fi deservite de personal paramedical instruit. Fiecare dintre motocicletele achiziţionate este dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor, foarte de rapid: defibrilator semi-automat, aspirator secreţii, oxigen, trusă resuscitare, gulere cervicale, stingător.

Tot marţi, a fost lansat şi primul echipaj de prim-ajutor care utilizează maşina de pompieri echipată cu dotare medicală. Primul echipaj de urgenţă de pe o maşină de pompieri va opera tot în Bucureşti pentru a sprijinii serviciile de urgenţă existente prin acordarea, rapid, a primului ajutor până la intervenţia unui echipaj medical. Treptat vor fi operaţionale şase maşini de acest tip care vor asigura în zona unităţilor de pompieri intervenţiile de urgenţă până la sosirea unui echipaj de prim ajutor. “Prin aceste noi concepte ne propunem o mai bună eficienţă prin creşterea capacităţii şi scăderea timpilor de reacţie la intervenţie”, a mai spus ministrul. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.