Acasă Politic Bucuresti: Ponta: “Curtea de Conturi va acopri fraudele, ilegalitatile si risipa”

Bucuresti: Ponta: “Curtea de Conturi va acopri fraudele, ilegalitatile si risipa”

DISTRIBUIȚI

104438 – 30092011- „Votul furat” de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la ultima şedinţă este de fapt consfinţirea unui nou atac la fundamentul statului de drept – Curtea de Conturi nu mai este a României, ci a Puterii PDL, susţine, preşedintele PSD, Victor Ponta, într-o postare pe blogul personal. „Nu va mai controla modul în care Guvernul foloseşte banii publici, ci va acoperi fraudele, ilegalităţile şi risipa acestora. Un nou pas către edificarea Societăţii Pedeliste Multilateral Controlată, o realizare inestimabilă e noii ‘Epoci de Aur – Epoca Băsescu. Oricum, în prima şedinţă comună a viitorului Parlament, toate aceste numiri frauduloase trebuie revocate; şi nu pentru că <<aşa a decis Plenul>>, ci pentru că sunt ilegale şi inacceptabile într-un stat de drept”, a spus Ponta.

 

 

Liderul PSD a făcut referire în acest sens la votul plenului Camerei Deputaţilor de marţi asupra „unor rapoarte ale comisiilor de buget-finanţe ilegale” în cazul CSA şi Curţii de Conturi. În opinia lui Victor Ponta, la acel vot de marţi majoritatea nu a decis nimic prin vot pentru simplul motiv că nu era în majoritate prezentă. „Tocmai asta au reclamat liderii de grup ai opoziţiei, şi tocmai din acest motiv votul se amânase de săptămâna trecută, când şedinţa a fost condusă de preşedintele Senatului; trebuia de altfel amânat şi de această dată, dar Puterea s-a decis să nu rateze ocazia în care la conducere şi implicit la numărat, se afla tocmai Roberta Anastase”, affirm[ liderul social-democraţilor în postarea de pe blog.

Preşedintele PSD mai scrie că „povestea cu plenul decide este evident absurdă”, apreciind că plenul nu poate să decidă asupra matematicii şi nici asupra prezenţei fizice a unui senator care nu a participat la lucrările Comisiei. „Regulamentul e foarte clar; au fost prezenţi doar cinci senatori din 11, în condiţiile în care este nevoie de cel puţin şase ca să se întrunească cvorumul necesar; să înţelegem că plenul poate să decidă că cinci este egal cu şase? Sau că majoritatea din 11 este cinci? Astfel se creează un precedent nu doar periculos, ci de-a dreptul absurd! Nu aş vrea ca viitoarea majoritate a USL să aplice asemenea orori”, a mai spus Ponta. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.