Acasă Politic Bucuresti: Presedintele Parlamentului European regreta amanarea aderarii Romaniei la Schengen

Bucuresti: Presedintele Parlamentului European regreta amanarea aderarii Romaniei la Schengen

DISTRIBUIȚI

104254 – 23092011 – Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat, vineri, la Bucuresti, ca regreta decizia luata joi in Consiliul JAI de a amana aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen. „Regret deplin decizia luata pentru Romania si Bulgaria in cera ce priveste aderarea”, a spus presedintele PE, precizand ca cele doua tari indeplinesc din punct de vedere tehnic toate conditiile prevazute in tratatul de aderare. Presedintele PE a mai afirmat ca increderea si solidaritatea intre statele membre UE trebuie sa ramana prioritati, iar prima provocare este ca PE sa demonstreze publicului sceptic faptul ca Uniunea poate sa functioneze in favoarea cetatenilor. Jerzy Buzek a facut referire in discursul sau si la necesitatea adoptarii

in forul legislative european a unor proiecte pe termen lung, nu numai pe termen mediu, ca in prezent, si a afirmat ca ar putea fi avute in vedere inclusiv schimbari in tratatele actuale privind „unele chestiuni fundamentale care trebuie sa isi gaseasca raspuns”.

Presedintele PE a vorbit si despre necesitatea ca anumite reglementari de ordin economic sa fie reglementate in tratate europene, dand exemplu cadrul financiar multianual si stimulii pentru crestere economica. Investitiile in sectorul energetic, in cercetare si crearea de locuri de munca, au fost de asemenea subiecte abordate in discursul tinut de presedintele PE la Palatul Parlamentului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.