Acasă Politic Bucuresti: Români, renunţaţi la încălzirea centrală!

Bucuresti: Români, renunţaţi la încălzirea centrală!

DISTRIBUIȚI

103702 – 01092011- Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului de miercuri. Prim-ministrul Emil Boc a declarat că, spre deosebire de anul trecut, când Guvernul a acordat prin Ministerul Administraţiei şi Internelor o subvenţie de 350 milioane de lei – tuturor, indiferent de venit – şi ajutoare de încălzire prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în valoare de 120 de milioane de lei, în funcţie de venit, anul acesta va fi eliminată subvenţia acordată nediferenţiat şi va creşte valoarea ajutoarelor de încălzire alocate prin bugetul MMFPS la 345 de milioane de lei. “O bună parte din subvenţia pe care Guvernul o dădea generalizat,

 

la toată lumea, se duce la Ministerul Muncii pentru ajutoare de încălzire acordate persoanelor care au venituri mici”, a explicat Şeful Executivului.

Premierul Emil Boc a precizat că la aceste ajutoare se va adăuga subvenţia acordată de autorităţile locale, care anul trecut s-a cifrat la aproximativ 700 milioane de lei.

Prim-ministrul a declarat că ajutoarele de încălzire vor fi acordate de Ministerul Muncii după aceleaşi criterii de până acum, în funcţie de veniturile populaţiei. Ordonanţa adoptată miercuri prevede ridicarea plafonului prin adăugarea unei noi categorii de beneficiari: cei cu venituri între 615 şi 786 lei/persoană/lună. Va creşte astfel numărul beneficiarilor de ajutoare de încălzire de la 200.000 la 320.000 de persoane.

De asemenea, va creşte plafonul maxim pentru acordarea de ajutoare de încălzire pentru persoanele singure, la 1082 lei/persoană. Astfel, persoanele singure care au venituri cuprinse între 786 lei şi 1082 lei vor beneficia de o compensare de 10%.

În ceea ce priveşte subvenţia acordată de către autorităţile locale, aceasta se poate situa între 0 şi 63%. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure acordarea de sprijin cumulat  pentru energie termică, din bugetele locale, în proporţie de cel puţin 10% din maximul compensării procentuale.

“Cred că sistemul este echitabil: îi sprijinim în primul rând pe cei care se află cu adevărat în nevoie, pe cei care au venituri mici, şi în acelaşi timp dăm posibilitatea autorităţilor locale ca, în funcţie de resurse, să treacă şi peste plafonul pe care l-au avut impus prin lege”, a mai afirmat premierul.

Şeful Executivului a arătat, de asemenea că autorităţile locale, în funcţie de resursele proprii, pot aproba, prin hotărârea consiliului local, ajutoare pentru energia termică peste tranşele şi procentele stabilite de Guvern. ”Dacă ei doresc să acorde ajutor de încălzire peste 786 de lei venit pe membru de familie, pot să o facă şi au cadrul legal să facă acest lucru. De unde resurse: dacă direcţionează doar jumătate din cei 700 de milioane pe care i-au plătit anul trecut celor cu venituri până la 786, oamenilor nu le vor creşte facturile. Aşa că au resurse, dacă doresc să-i sprijine şi pe cei cu venituri peste 786 de lei”

Prim-ministrul a mai precizat că pentru persoanele care “beneficiază de încălzire pe lemne, pe cărbuni sau pe gaze, adică au centrală proprie de apartament, nu se schimbă cu nimic faţă de anul trecut sistemul de acordare a ajutoarelor de încălzire”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.