Acasă Politic Bucuresti: Cartel Alfa acuza Parlamentul de incalcarea principiului separatiei puterilor in stat

Bucuresti: Cartel Alfa acuza Parlamentul de incalcarea principiului separatiei puterilor in stat

DISTRIBUIȚI

104769 – 13102011 – Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) Cartel Alfa îşi exprimă profunda dezaprobare faţă votul dat miercuri de deputaţi prin care s-a decis amânarea şi reeşalonarea plăţilor drepturilor salariale restante câştigate prin sentinţe judecătoreşti definitive şi executorii. Votul deputaţilor vine în urma deciziei luate de deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe, care au hotărât amânarea plăţi acestor drepturi cu patru ani, de la termenul limită stabilit anterior, 31 decembrie 2012, pentru 31 decembrie 2016. “CNS Cartel Alfa consideră că această amânare repezintă o imixtiune a clasei politice în actul de justiţie. Prin acest vot, Camera Deputaţilor încalcă un principiu de bază al democraţiei consemnat în Constituţia României, şi anume separaţia puterilor în stat.

Este inadmisibil ca Parlamentul, instituţia de bază a democraţiei, să încalce un principiu de bază al acesteia. Ce se întâmplă dacă Parlamentul decide peste patru ani să mai amâne plăţile drepturilor salariale restante cu încă patru ani? Sau dacă decide să amâne termenul a oricărei alte sentinţe judecătoreşti? CNS Cartel Alfa consideră acest vot, dat de către deputaţi, ca fiind un act de sfidare faţă de o hotărăre judecătoreasca, un demers ilegal şi abuziv, în condiţiile în care Parlamentul modifică termenele de punere în aplicare pentru sentinţe definitive, după cum o cer interesele de moment ale partidelor aflate la putere, şi punerea sub semnul întrebării a existenţei unui stat de drept în România de astăzi. CNS Cartel Alfa consideră aceasta un abuz, o dată în plus în condiţiile în care este specificat în Constituţie faptul că o horărâre judecătorească trebuie pusă în aplicare într-un termen rezonabil, şi nu după bunul plac al Parlamentului, în momentul în care punerea ei în aplicare nu mai produce efecte. (…) CNS Cartel Alfa consideră că parlamentarii care se declară de stânga (UNPR), sau de centru-dreapta (PDL) nu mai reprezintă interesele celor care i-au ales, ci exclusiv avantajele grupurilor politice din care fac parte. (…) Cerem partidelor din opoziţie să sesizeze Curtea Constituţională pentru încălcarea articolului 1 din Constituţia România, unde se specifică, la aliniatul 4, că Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA.

Camera Deputaţilor a votat decizia Comisiei de Buget-Finanţe prin care urma să se prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 – după cum era prevăzut în OUG 71/2009 – la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective. Astfel în cursul anului 2012 urmează a se plăti doar 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013 o cotă de 10%, iar în 2014 25% din valoarea acestuia. Pentru 2015 a fost stabilită o cotă de 25% , iar pentru 2016 restul de 35% din valoarea titlului executoriu, decis prin hotărâri definitive, de instanţe. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.