Acasă Politic Seful diplomatiei romane in vizita in Germania

Seful diplomatiei romane in vizita in Germania

DISTRIBUIȚI

104517 – 04102011 – Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi efectuează, pe 4 si 5 octombrie 2011, o vizită în Republica Federală Germania, la invitaţia omologului german Guido Westerwelle. Întrevederea se înscrie în linia consultărilor la nivel înalt cu Republica Federală Germania şi vine ca răspuns la vizita ministrului Westerwelle la Bucureşti, din 25 iunie 2010.

            Pe agenda celor doi miniştri se află teme de actualitate de pe agenda bilaterală, în special dezvoltarea relaţiilor de colaborare în plan politic şi economic, afaceri europene, respectiv perspectiva financiară a UE, evoluţia actuală şi rolul UE pe scena mondială, extinderea UE, securitatea energetică. De asemenea vor fi discutate cooperarea româno-germană în chestiuni legate de vecinătatea Estică a UE, situaţia din Republica Moldova şi dosarul transnistrean, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, se arata intr-un comunicat al MAE.

            Vizita include şi întâlniri cu consilierii pentru afaceri europene şi politică externă ai cancelarului federal, Nikolaus Meyer-Landrut şi Christoph Heusgen, prilej cu care vor fi abordate temele de pe agenda europeană şi internaţională.

            Ministrul Baconschi va susţine o prelegere la Societatea Germană de Politică Externă (DGAP) pe tema politicii europene de vecinătate, intitulată „The European Neighbourhood Policies – from Knot to Nexus”, precum şi o alocuţiune la Fundaţia Konrad Adenauer. De asemenea, ministrul Baconschi va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Berlin. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.