Acasă Politic Bruxelles: Comisia pentru Petitii a Parlamentului European in vizita oficiala in Romania

Bruxelles: Comisia pentru Petitii a Parlamentului European in vizita oficiala in Romania

DISTRIBUIȚI

105359 – 08112011 – Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI) se va afla într-o vizită oficială de documentare în România, în perioada 23-26 noiembrie, la iniţiativa eurodeputatului PSD Victor Boştinaru. Conform agendei preliminare a vizitei, eurodeputaţii se vor întâlni cu principalii petiţionari români pentru a se informa despre proiectul minier de la Roşia Montană, încălcarea legislaţiei europene privind mediul în regiunea Dobrogea, impactul potenţial al parcurilor eoliene asupra siturilor Natura 2000 sau situaţia cailor sălbatici din pădurea Letea.

Pe aceeaşi agendă mai figurează discuţii cu reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii cu privire la respectarea de către România a prevederilor din convenţiile internaţionale ale drepturilor copilului. Un alt subiect aflat în atenţia eurodeputaţilor va fi şi proiectul „Cathedral Plaza”, ca urmare a unei petiţii cu 8.656 de semnatari care reclama încă din anul 2007 impactul nefast al construcţiei de 20 de etaje asupra Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti.

De asemenea, eurodeputaţii vor avea un schimb de opinii cu reprezentanţii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor şi Senatul României, cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Tulcea şi judeţul Constanţa şi cu alţi petiţionari.

Vizita de documentare în România va fi condusă de către eurodeputata Erminia Mazzoni (PPE, Italia) şi îi va avea ca membrii pe eurodeputaţii: Inés Ayala Sender (S&D, Spania), Roger Helmer (CRE, Marea Britanie), Gerald Häfner (Verzi, Germania), Nikolaos Salavrakos (EFD, Grecia), Csaba Sándor Tabajdi (S&D, Ungaria) şi Zoltán Bagó (PPE, Ungaria). România va fi reprezentată de către eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, coordonatorul Grupului S&D în Comisia PETI şi Adina-Ioana Vălean, coordonatorul Grupului ALDE în aceeaşi comisie.

Conform raportului privind activităţile Comisiei PETI din anul 2010, redactat de către eurodeputatul Willy Meyer, petiţiile primite în anul 2010 s-au concentrat asupra mediului, drepturilor fundamentale, asupra pieţei interne şi asupra justiţiei. De asemenea, se mai arată în acelaşi raport că, din punct de vedere geografic, cele mai multe dintre petiţii s-au referit la un anumit stat membru: Spania (16%) – sau la Uniune în ansamblul său (16%), urmate de Germania (15%), Italia (10%), România (5.6%) şi Grecia (3.9%). Astfel, din totalul de 1830 de petiţii primite în anul 2010, 102 au vizat România, fapt care plasează ţara noastră pe locul 5 din 27. România ocupa acelaşi loc şi în anul 2009, când 143 de petiţii (6.6% din totalul de 2163 de petiţii transmise Comisiei PETI în acel an) vizau ţara noastră.

Ultima vizită oficială a Comisiei de Petiţii a Parlamentului European în România a avut loc pe 25 iunie 2008, vizită care a avut loc ca urmare a demersurilor aceluiaşi eurodeputat, Victor Boştinaru. La acea dată, vizita eurodeputaţilor a avut ca element central petiţia cetăţenilor români împotriva taxei auto. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.