Acasă Politic Bucuresti: PSD il acuza pe ministrul Igas de inmultirea incendiilor de vegetatie

Bucuresti: PSD il acuza pe ministrul Igas de inmultirea incendiilor de vegetatie

DISTRIBUIȚI

105894 – 28112011Preşedintele Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD şi deputat social-democrat Carmen Moldovan consideră că „incompetenţa şi dezinteresul” cu care ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi autorităţile din subordine tratează problema incendiilor de vegetaţie sunt” o cauză directă a frecvenţei tot mai ridicate cu care apar asemenea fenomene”. „De două zile, pompierii se luptă din răsputeri pentru stingerea unui nou incendiu de vegetaţie, care afectează de această dată zona protejata Roşca Buhaiova din judeţul Tulcea. Din nefericire, ceea ce se întâmplă acolo este doar ultimul dintr-o serie de evenimente similare”, atrage atenţia Carmen Moldovan, care adaugă că flăcările au nimicit în aproximativ şapte luni

peste 2.000 de hectare de mirişti şi pădure la nivelul întregii Românii, dintre care peste un sfert în Delta Dunării.

            ”Faptul că numai în ultima lună şi jumătate pompierii au fost chemaţi să intervină pentru stingerea a peste 200 de asemenea incendii de vegetaţie este un semnal de alarmă deosebit de îngrijorător. Ce fac însă subordonaţii domnului Igaş, care ar trebui să ia măsuri ca vinovaţii să fie pedepsiţi şi astfel să le taie cheful celor care se gândesc să pună foc fâneţelor? Pur şi simplu nimic”, observă preşedinta FNE, aducând ca argument faptul că doar în patru cazuri vinovaţii au fost identificaţi şi amendaţi.

            ”Această cifră este mai mult decât grăitoare, ceea ce dă măsura incompetenţei şi dezinteresului cu care ministrul Igaş şi subordonaţii săi tratează anchetele întreprinse pentru identificarea şi pedepsirea vinovaţilor pentru asemenea incendii”, subliniază deputatul social-democrată.

            Carmen Moldovan consideră că ministrul Traian Igaş ar trebui demis neîntârziat pentru incapacitatea de a lua măsurile necesare stopării fenomenului incendiilor de vegetaţie, care „a fost scăpat pur şi simplu de sub control”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.