Acasă Politic Bucuresti: Angajatorii nu mai sunt obligati sa indexeze trimestrial valoarea tichetelor de...

Bucuresti: Angajatorii nu mai sunt obligati sa indexeze trimestrial valoarea tichetelor de masa

DISTRIBUIȚI

106543 – 23122011- Guvernul a decis, joi, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea prevederilor referitoare la tichetele de masă, de creşă şi tichetele cadou, care se acordă de către Companiile Naţionale şi regiile cu capital de stat care se autofinanţează. In sistemul bugetar, potrivit  Legii 283/2011, în anul 2012 nu se acordă tichetele de masă, de creşă şi tichetele cadou.

Astfel, la propunerea unor angajatori şi în urma unor discuţii cu sindicatele si patronatele, Guvernul a decis sa modifice textul iniţial al legii, după cum urmează: “valoarea nominală a unui tichet de masă, de creşă şi tichet cadou va putea fi indexată semestrial cu indicele preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de INS“.

Textul anterior al legii prevedea că valoarea nominală a unui tichet de masă, de creşă şi tichet cadou se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de INS.

Prin această modificare, angajatorii nu vor mai fi obligaţi să indexeze semestrial valoarea tichetelor de masă, de creşă şi a tichetelor cadou.

Decizia luată joi este în concordanţă cu Strategia fiscal-bugetară şi cu angajamentul Guvernului privind restrângerea cheltuielilor bugetare, se precizează într-un comunicat al Guvernului. –www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.