Acasă Politic Bucuresti: UNPR a “absorbit” PPPS

Bucuresti: UNPR a “absorbit” PPPS

DISTRIBUIȚI

105984 – 02122011 – UNPR a fuzionat, vineri, prin absorbţie, cu Partidul Popular al Protecţiei Sociale (PPPS). Gabriel Oprea, preşedintele executiv al UNPR, a afirmat că obiectivul electoral al Uniunii este obţinerea a cel puţin 10% la alegerile parlamentare. Liderul UNPR a afirmat că fuziunea a fost determinată de faptul că PPPS şi-a asumat valorile de centru-stânga, gestul politic fiind fundamentat pe principii, nu pe interese personale sau de grup. Oprea a declarat că UNPR are aproape 300.000 de membri şi îşi propune ca la alegerile parlamentare din 2012 să obţină cel puţin 10%. Preşedintele PPPS, Nicolae Popescu, a afirmat că partidul pe care îl reprezintă a fost înfiinţat în urmă cu 14 ani. El a declarat că absorbţia PPPS în UNPR a fost determinată

de faptul că „România nu îşi mai poate permite aventuri politice”.

Popescu a spus că actuala coaliţie guvernamentală a fost nevoită să ia măsuri dure de austeritate, asemenea unui general care, într-un război, ia hotărâri care pot duce la moartea a zeci de mii de soldaţi, dar prin care se câştigă războiul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.