Acasă Politic Bucureşti: Cătălin Ivan cere Guvernului renuntarea totală la regula de angajare a...

Bucureşti: Cătălin Ivan cere Guvernului renuntarea totală la regula de angajare a unei singure persoane la şapte posturi vacante

DISTRIBUIȚI

106517 – 22122011 – Cătălin Ivan, liderul delegatiei europarlamentare PSD, cere Guvernului Boc renuntarea totală la regula care prevede angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacante, întrucât aceasta blochează absorbtia fondurilor europene. ”Singurul rezultat concret pe care l-a avut această regulă a fost să adâncească deficitul de personal din institutiile responsabile cu absorbtia banilor europeni. Ca si cum n-ar fi suficient că hotiile actualei puteri si managementul defectuos privează România de banii europeni necesari relansării economice, Boc s-a încăpătânat să mentină această măsură aberantă. Aceasta în ciuda tuturor apelurilor venite din partea USL. Acum însă, după doi ani de la implementare, vedem cu totii cum a sugrumat absorbtia de fonduri europene, dovedindu-se o măsură falimentară pentru România. O recunoaste inclusiv Guvernul. Altfel nu anunta că ar dori flexibilizarea acesteia în anumite sectoare. Problema este cărăul făcut în acesti ultimi doi anieste ireversibil, iar cei care plătesc pentru lipsa de viziune a lui Boc sunt tot românii”, sustine Cătalin Ivan.

Europarlamentarul PSD a dat ca exemplu negativ situatia fondurilor europene de la Mediu. „Un studiu realizat de Centrul de Resurse Durabile Ecopolis arată că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), unul dintre factorii-cheie pentru accesarea fondurilor europene prin POSMediu, nu-şi poate desfăşura activitatea din cauza lipsei de personal, având chiar filiale fără niciun angajat. Apoi ne întrebăm de ce Mediul înregistrează cel mai scăzut nivel de absorbţie, anume 1,89% la 30 noiembrie 2011”, mai spune Cătălin Ivan. În acest context, social-democratul subliniază că nu este de acord cu simpla flexibilizare a regulii de angajare doar în anumite sectoare de activitate si cere Guvernului să o abandoneze total. ”În conditiile în care rata de absorbtie a banilor europeni este de doar 3,72%, este absurd să vii si să spui că vrei doar o flexibilizare în anumite sectoare a regulii care blochează fondurile europene. Nu este de ajuns răul făcut? Trebuie neapărat domnul Boc să ne convingă că lipsa sa de viziune este patologică? Nu putem continua asa! Solicităm Guvernului abandonarea totală a acestei reguli pentru că ea stă în calea absorbtiei banilor europeni si adezvoltării României!”, a declarat liderul PSD din PE.- www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.