Acasă Politic Bucureşti: Săptămâna Verde de la Berlin

Bucureşti: Săptămâna Verde de la Berlin

DISTRIBUIȚI

107198 – 22012012 – Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a deschis oficial, alături de Ilse Aigner, ministrul german al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului, Expoziţia Internaţională pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură, Săptămâna Verde – Berlin 2012. Este o tradiţie, deja, ca această importantă manifestare internaţională în domeniul industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii să fie inaugurată în pavilionul ţării partenere. Anul acesta, România este stat partener, alături de Germania, în organizarea Expoziţiei Săptămâna Verde de la Berlin.

La deschiderea oficială, organizată vineri, 20 ianuarie 2012, au mai participat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, primarul oraşului Berlin, Klaus Wowereit şi Excelenţa Sa, ambasadorul României în capitala Germaniei, Lazăr Comănescu. Înalţii oficiali au fost primiţi în pavilionul naţional al României pe ritmul cântecelor şi dansurilor populare maramureşene. Cei doi miniştri au tăiat panglica, acest moment semnificând startul ediţiei din acest an a Săptămânii Verzi. Apoi, ministrul german a pornit spre următorul pavilion, continuându-şi turul oficial de deschidere a expoziţiei. După momentul oficial, ministrul Valeriu Tabără a vizitat, alături de comisarul Dacian Cioloş, fiecare producător român şi fiecare meşter popular prezent în pavilionul României.În aceeaşi zi, ministrul român a avut mai multe întâlniri oficiale cu omologii săi din Serbia, Polonia şi Republica Moldova, dar şi cu reprezentanţii firmei Claas. În cadrul întâlnirii cu ministrul sârb al agriculturii, comerţului, pădurilor şi apelor, Dusan Petrovici, au fost discutate aspecte privind participarea României la Săptămâna Verde. De asemenea, ministrul sârb a reiterat invitaţia adresată ministrului Valeriu Tabără de a efectua o vizită oficială la Belgrad. De asemenea, cu ocazia întâlnirii cu ministrul polonez al agriculturii şi dezvoltării rurale, Marek Sawicki, s-a analizat bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) şi modul în care acesta este repartizat pe cei doi piloni (măsurile privind susţinerea directă a fermierilor şi măsurile de piaţă pe de o parte şi dezvoltarea rurală, pe de altă parte).

În ceea ce priveşte întâlnirea cu ministrul moldovean al Agriculturii, Vasile Bumacov, în cadrul acesteia s-a discutat despre programul derulat cu Ministerul Afacerilor Externe privind realizarea unui centru de afaceri pe legume-fructe, piaţă de gros şi depozit în valoare de două milioane de euro, în localitatea Sculeni.

Cu reprezentanţii firmei Claas, ministrul român a discutat despre extinderea afacerilor acestora în România şi despre metodele de perfecţionare a sistemului de dotare tehnică.

Seria întâlnirilor oficiale s-a finalizat cu un tur al expozanţilor aflaţi în pavilionul naţional al României, alături de comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli. Cu aceasta ocazie, oficialul comunitar a degustat, alături de ministrul Valeriu Tabără, mai multe produse româneşti expuse de producătorii români şi a stat de vorbă cu aceştia pe tema ofertei lor pentru consumatorul german vizitator al târgului.

Programul ministrului Tabără a continuat cu participarea, în cursul zilei de sâmbătă, 21 ianuarie 2012, la Summitul Miniştrilor Agriculturii organizat anual, la Berlin, în aceasta perioadă. De asemenea, ministrul român a participa şi la evenimentele organizate în pavilionul României în cadrul Zilei dedicate Maramureşului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.