Acasă Politic Otopeni: Incaierare intre taximetristii de la Aeroportul Otopeni

Otopeni: Incaierare intre taximetristii de la Aeroportul Otopeni

DISTRIBUIȚI

106715 – 05012012 – Mai multi taximetristi s-au adunat, miercuri seara, in apropiere de Aeroportul Otopeni, dupa ce in urma unui conflict s-au tras mai multe focuri de arma. Se pare ca, in jurul orelor 19.00, a existat o altercatie intre soferii care au autorizatie sa preia pasageri de la Aeroportul Otopeni si cei care nu au autorizatie, potrivit Realitatea TV. Cateva ore mai tarziu, o parte dintre taximetristi au chemat intariri, iar in zona s-au adunat aproximativ 40 de persoane. Unul dintre barbati a tras cu un pistol cu bile de cauciuc, iar la fata locului au sosit politistii si jandarmii, care au incercat sa calmeze spiritele. In urma altercatiei au fost incendiate mai multe tonete din zona, iar reprezentantii ISU au declarat ca o persoana a fost ranita usor in urma incidentelor.

„Echipajul SMURD a fost solicitat la ora 22.00 pentru acordarea primului ajutor unei persoane de sex masculin in varsta de 40 de ani, in fata Aeroportului Otopeni. Persoana suferise o contuzie la unul dintre brate, era vorba de un sofer de taxi”, a declarat Simion Petrus, reprezentant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Ilfov.

Politistii au deschis o ancheta pentru a afla cine este responsabil de evenimentele violente. Reprezentantii aeroportului Otopeni au confirmat ca s-au tras focuri de arma si ca violentele au avut loc in fata terminalului de sosiri.

„A avut loc o altercatie intre taximetristii autorizati sa preia pasageri de pe aeroportul Otopeni si pirati, si s-au auzit focuri de arma. Se pare ca este vorba de un pistol cu bile. Acesti taximetristi autorizati au tarife mai mari, insa acestea nu sunt stabilite de aeroport, ci de autoritatile competente din Ilfov”, a declarat Valentin Iordache, purtator de cuvant al aeroportului Otopeni. Iordache a adaugat ca taximetristii neautorizati patrund pe aeroport cu masini care nu au insemne de taxi si incearca sa abordeze clienti, insa ca nu au mai existat, in ultimii ani, astfel de situatii conflictuale. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.