Acasă Politic Bucuresti: 75 de localitati raman in continuare izolate in nameti

Bucuresti: 75 de localitati raman in continuare izolate in nameti

DISTRIBUIȚI

107986 – 17022012 – Peste 4.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor –  poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri, acţionează, la nivel naţional, în 22 de judeţe afectate de căderile masive de zăpadă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor produse de aceste fenomene meteorologice. În cursul zilei de joi, efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu celelalte structuri din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, au desfăşurat 1.291 de intervenţii – cele mai numeroase pentru deblocarea şi degajarea circulaţiei rutiere şi feroviare, transport de alimente şi apă, acordarea de ajutor medical de urgenţă şi transportul persoanelor din localităţile izolate.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au executat 5 misiuni aeriene umanitare SMURD în 5 localităţi, cu 3 elicoptere, în judeţele Arad, Călăraşi, Giurgiu, Neamţ şi Tulcea, pentru  transportul a 5 persoane aflate in situaţii medicale dificile.

Potrivit situaţiei înregistrate, astăzi, la orele 8.30, 93 de drumuri judeţene erau blocate, iar pe 7 circulaţia se desfăşura cu dificultate.

În ceea ce priveşte situaţia localităţilor izolate, numărul acestora era de 75, comparativ cu 142 ieri, la aceeaşi oră.

Probleme în alimentarea cu energie electrică se mai înregistrau în 5 localităţi din judeţul Buzău (faţă de 10, în ziua precedentă), pentru remedierea acestor defecţiuni acţionând 70 de echipe specializate ale S.C. Electrica. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.