Acasă Politic Bucuresti: Informatii actualizate despre circulatia pe drumurile din Bulgaria

Bucuresti: Informatii actualizate despre circulatia pe drumurile din Bulgaria

DISTRIBUIȚI

107765 – 09022012 –  Ministerul Afacerilor Externe informează persoanele interesate în legătură cu dificultăţile de circulaţie existente în Bulgaria şi măsurile adoptate de autorităţile bulgare pentru restabilirea circulaţiei în anumite zone.

Astfel, Agenţia bulgară „Infrastructura rutieră” informează că a fost ridicată parţial interdicţia de circulaţie a mijloacelor de transport de peste 10 tone, după cum urmează: autostrada „Trakia” pe teritoriul regiunii Burgas; autostrada „Hemus” pe teritoriul regiunii Shumen; drumul naţional I-2 Ruse – Varna pe teritoriul regiunilor Ruse, Razgrad, Shumen; drumul naţional I-4 Shumen – Târgovishte pe teritoriul regiunii Shumen; drumul naţional I-5 Ruse – Veliko Târnovo pe teritoriul regiunii Ruse; drumul naţional I-6 Sofia – Karlovo – Burgas pe teritoriul regiunii Burgas;

Rămâne în continuare în vigoare interdicţia de circulaţie a camioanelor de peste 10 tone pe celelalte drumuri naţionale în regiunile: Ruse, Burgas, Shumen, Razgrad, Silistra, Dobrici, Varna şi Haskovo.

În regiunea Ruse rămâne în vigoare interdicţia de circulaţie pe toate drumurile, cu excepţia celor menţionate mai sus.

Datorită întreruperii navigaţiei pe Dunăre, liniile de ferry – boat Vidin – Calafat, Oreahovo – Bechet şi Silistra – Călăraşi nu mai funcţionează, traficul fiind direcţionat către podul Ruse – Giurgiu. Se recomandă camioanelor de peste 10 tone să aştepte în zonele stabilite pe raza oraşului Botevgrad.

Pentru astăzi, 9 februarie, a fost anunţat cod portocaliu datorită temperaturilor foarte scăzute în 12 regiuni în partea de nord a ţării, respectiv: Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovishte, Razgrad, Silistra, Shumen.

Cele 742 de utilaje de deszăpezire lucrează fără întrerupere pe toate drumurile publice, însă ninsoarea şi vântul puternic în unele zone creează dificultăţi inclusiv acestora.

Cetăţenii români aflaţi în trafic pe teritoriul Bulgariei şi care se confruntă cu probleme deosebite, sunt sfătuiţi să apeleze telefonul de urgenţă 112 sau, în funcţie de specificul situaţiei, numărul de urgenţă al Ambasadei aflat la dispoziţia cetăţenilor români: 00359884137482. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.