Acasă Politic Bucuresti: Premierul Boc promite grupului Bosch ajutor de stat pentru investitia de...

Bucuresti: Premierul Boc promite grupului Bosch ajutor de stat pentru investitia de la Cluj

DISTRIBUIȚI

107561 – 02022012 – Prim-ministrul Emil Boc a discutat joi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a grupului german Bosch, condusă de Guenther Gauß, vicepreşedinte executiv al diviziei Automotive Electronics.

Reprezentanţii companiei i-au prezentat premierului Emil Boc planurile de extindere a companiei în zona Cluj – unde va fi concesionat un spaţiu de 215.000 metri pătraţi – precum şi planurile pentru pregătirea noii investiţii, în valoare de aproximativ 77 milioane de euro. Compania estimează că vor fi create, într-o primă fază, peste 300 de noi locuri de muncă.

Premierul Emil Boc i-a asigurat pe reprezentanţii grupului german Bosch de toată colaborarea Executivului. “Guvernul are toată deschiderea pentru a sprijini investiţiile care generează locuri de muncă, inclusiv prin acordarea de ajutor de stat în cazul grupului Bosch. Mă bucur că Bosch îşi va extinde investiţiile din România la Cluj, mai ales în contextul încetării activităţii companiei Nokia. Clujul este o zonă cu forţă de muncă bine calificată, cu o infrastructură dezvoltată”, a spus şeful Executivului.- www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.