Acasă Politic Focsani: Marian Oprisan cere Guvernului accesarea Fondului de Solidaritate al UE

Focsani: Marian Oprisan cere Guvernului accesarea Fondului de Solidaritate al UE

DISTRIBUIȚI

107976 – 17022012 – Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan i-a solicitat joi premierului Mihai Răzvan Ungureanu să facă „demersurile necesare pentru ca România să acceseze Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene”, potrivit unui comunicat al PSD. “Solicitarea social-democratului Marian Oprişan a fost făcută în numele locuitorilor judeţului Vrancea, dar şi al tuturor românilor afectaţi de ninsoare şi viscol şi are ca obiectiv revenirea la starea de normalitate a comunităţilor afectate de ninsorile şi viscolul care a căzut peste Regiunea de sud-est a României timp de 12 zile. Vicepreşedintele Marian Oprişan a făcut această solicitare şi ca urmare a faptului că la data de 09 februarie 2012, înainte de al doilea cod portocaliu a fundamentat un proiect de Hotărâre de Guvern semnat de prefect

şi preşedintele Consiliului Judeţean şi aprobat de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă, prin care a solicitat alocarea de sume suplimentare din Fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului şi nici până astăzi nu am primit nici un leu. Domnul Marian Oprişan susţine că nici măcar nu a reuşit să ia legătura cu şeful Guvernului României sau cu ministrul administraţiei şi internelor pe telefonul operativ sau prin alte metode”, se arată în comunicatul PSD.

„Consider că este nevoie de un sprijin consistent pe care Guvernul României îl poate obţine pentru cetăţenii izolaţi din sud-estul României dacă va înainta Comisiei Europene o cerere de intervenţie a Fondului de Solidaritate European în baza Articolul 159 alineatul al treilea din Regulamentul (CE) NR. 2012/2002 al Consiliului U.E. precum şi a articolului 308 din Tratatul C.E. Fondul de Solidaritate al U.E. permite Comisiei Europene să susţină din punct de vedere financiar un stat membru sau o regiune în cazul unor catastrofe naturale majore. Obiectivul Fondului de Solidaritate e acela de a permite U.E. susţinerea într-o manieră rapidă, eficientă şi flexibilă un stat membru sau o regiune în eforturile acestora de a face faţă pagubelor provocate de o catastrofă care implică cheltuieli publice”, se arată în memoriul trimis către premierului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.