Acasă Politic Romania sustine consolidarea fiscala in zona euro

Romania sustine consolidarea fiscala in zona euro

DISTRIBUIȚI

108104 – 22022012 – România susţine necesitatea adoptării de măsuri pentru întărirea coordonării economice şi a consolidării fiscale la nivelul zonei euro.

Poziţia României a fost prezentată de Ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, la reuniunea Consiliului Ecofin, care a avut loc marţi, la Bruxelles.

Miniştrii de Finanţe au discutat rezultatele reuniunii Eurogrup din 20 februarie a.c., în special cu referire la rezultatele agreate privind programul cu Grecia. De asemenea, miniştrii de finanţe francez şi german au prezentat propunerea celor două state referitoare la cartea verde privind convergenţa fiscală între Franţa şi Germania.

Au fost discutate şi agreate, la nivelul Consiliului, propunerile Comisiei privind guvernanţa economică pentru zona Euro, respectiv regulamentul privind stabilirea unor prevederi comune pentru monitorizarea şi evaluarea proiectelor de buget şi asigurarea corecţiei deficitului excesiv al statelor membre din zona euro şi regulamentul privind întărirea supravegherii economice şi bugetare a statelor membre care au întâmpinat sau riscă să se confrunte cu dificultăţi serioase în ceea ce priveşte propria stabilitate financiară în zona euro.

A fost prezentat, în faţa miniştrilor de finante UE, raportul Comisiei Europene privind mecanismul de alertă, publicat în data de 14 febuarie 2012. Raportul marchează primul pas în implementarea noii proceduri de supraveghere pentru prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice. Pe baza rezultatelor raportului, Comisia consideră necesară trecerea la elaborarea unei analize aprofundate pentru un număr de 12 state: Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Ungaria, Slovenia, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. O discuţie mai detaliată pe acest subiect va avea loc la următoarea reuniune a Consiliului Ecofin, în luna martie, ocazie cu care vor fi adoptate şi concluzii ale Consiliului.

Consiliul Ecofin a adoptat concluziile referitoare la semestrul european 2012. În acest context, menţionăm că susţinem accentul pus pe asigurarea sustenabilităţii fiscale, ca element cheie pentru asigurarea stabilităţii economice, având în vedere că România deja a implementat o serie de reforme menite să asigure acest deziderat.

Au fost prezentaţi termenii de referinţă UE pentru reuniunea G20 a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale care va avea loc, în perioada 25-26 februarie a.c., în Mexic.

În continuare au fost prezentate recomandările Consiliului cu privire la descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului pentru anul 2010 şi concluziile Consiliului privind orientările bugetare pentru 2013. România a susţinut proiectul de recomandări şi textul concluziilor pentru adoptare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.