108517 – 07032012 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus miercuri încetarea împuternicirii în funcţia de adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, a chestorului principal de poliţie Lucian Florin Guran, şi revenirea acestuia în funcţia de bază, respectiv director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, potrivit unui cominicat al MAI. “Precizăm că, urmare a evenimentelor produse în ziua de 5 martie a. c. şi a aspectelor prezentate în raportul de evaluare a activităţii manageriale din cadrul Poliţiei Capitalei, întocmit de Corpul de Control al I.G.P.R., ministrul Gabriel Berca a dispus încetarea împuternicirii în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a chestorului de poliţie Vasile Viorel”, se mai arată în comunicatul MAI. – www.promptmedia.ro