108700 – 13032012 – Agenţia Naţională Antidrog organizează, în perioada 12 – 15 martie 2012, o serie de întâlniri de lucru privind implementarea şi lansarea rezultatelor preliminare ale Proiectului ”Crearea a trei comunităţi terapeutice în penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor”. Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 36 luni, până la data de 30 aprilie 2012, pentru a se asigura condiţiile necesare îndeplinirii obiectivelor şi indicatorilor de proiect, şi a avut ca scop înfiinţarea a trei comunităţi terapeutice în Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor, urmărind dezvoltarea resurselor umane din justiţie şi afaceri interne cu atribuţii în domeniul reducerii cererii de droguri şi care sunt implicate în furnizarea de servicii de sprijin şi de reintegrare socială pentru consumatorii de droguri care au săvărşit infracţiuni.
Analiza comparativă a sistemelor care au rol în reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri din România şi Norvegia a vizat facilitarea transferului de bune practici de la partenerii norvegieni către instituţiile româneşti participante în acest proiect, aducând o contribuţie majoră în vederea abordării mai eficiente a fenomenului drogurilor în România. Datele cu privire la cele două sisteme au fost colectate prin diagnoza locală realizată în România şi ca urmare a vizitelor de studiu în Norvegia, în cadrul cărora partenerii români au avut posibilitatea să intre în contact cu sistemul de asistenţă integrată în domeniul adicţiilor, sistemul penitenciar şi sistemul de probaţiune din Norvegia. Rezultatele proiectului conduc la îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor din România de a contribui la dezvoltarea sistemului integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri care au comis infracţiuni. În acord cu prevederile cadrului legislativ, în elaborarea metodologiei de lucru aplicată în comunităţile terapeutice dezvoltate în penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor s-a plecat de la experienţa norvegiană, care s-a dovedit eficientă în reabilitarea consumatorilor de droguri.
Experții norvegieni au asigurat formarea profesională a specialiștilor români implicați în proiect, dezvoltarea abilităților și competențelor acestora, precum și suportul profesional în analiza cazurilor aflate în programul terapeutic, cu scopul de a spori eficienţa resurselor umane implicate în furnizarea de servicii de tip comunitate terapeutică pentru consumatorii de droguri. De asemenea, recomandările şi observaţiile formulate de aceștia au fost incluse în planul de implementare a proiectului. Spaţiile destinate celor trei comunităţi terapeutice au fost renovate din fondurile alocate de finanţator pentru această activitate, care a fost realizată cu sprijinul persoanelor foste consumatoare de droguri incluse în programul terapeutic. Scopul principal al activităților derulate de aceştia pentru amenajarea Comunităţilor Terapeutice a fost acela de a le întări motivația pentru schimbarea atitudinii şi comportamentului în cursul tratamentului rezidențial. Caracterul novator al acestui proiect a făcut ca procesul de implementare să fie îmbunătăţit în mod continuu, prin raportare permanentă la modelul norvegian și prin adaptare la contextul local. Astfel, s-au îndeplinit obiectivele proiectului și s-au asigurat condițiile pentru sustenabilitate a rezultatelor în conformitate cu documentaţia aprobată. – www.promptmedia.ro