Acasă Politic Cristian Rizea il interpeleaza pe ministrul Educatiei

Cristian Rizea il interpeleaza pe ministrul Educatiei

DISTRIBUIȚI

 – 108487 – 06032012 – Deputatul PSD Cristian Rizea îi cere ministrului Educației, Cătălin Baba, un răspuns în legătură cu mai multe nereguli pe care le-a semnalat în alegerile universitare de la UNEFS.

Potrivit parlamentarului social-democrat, cu ocazia alegerilor universitare în plină desfășurare la Universitatea de Educație Fizică și Sport duin Bucureștu au apărut mai multe nereguli. Printre acestea, nerespectarea principiul reprezentativității și a drepturilor membrilor comunității academice de a alege și a fi aleși (conferențiarii, lectorii și asistenții nu au avut drept de reprezentare legal în structurile și alegerea funcțiilor de conducere). ”La funcția de rector au avut dreptul de înscriere și participare doar profesorii universitari (ca urmare a unei hotărâri de Senat) fapt neprecizat de carta UNEFS și reglementările legale actuale”, se arată într-o interpelare a social-democratului.

Totodată, metodologia de alegeri a fost aprobată și modificată după aprobarea cartei și finalizarea alegerilor la nivelul departamentelor, prin diferite hotărâri de Senat, fiind introduse modificări care nu corespund legii, cartei UNEFS și ordinelor MECTS. Modalitățile de selecționare ale decanului, de numire a prorectorului și codul studiilor doctorale nu au fost cuprinse în cartă și metodologie, iar structurile participante la alegeri au votat fără respectarea principiului proportionalității.

”La alegerile pentru directorii de departamente au participat și alte cadre didactice, cu contract de colaborare – care nu sunt titulare la UNEFS (este cazul departamentului IOSUD). În urma alegerilor, Senatul a numit directorul, fără acordul acestuia, fără ca acesta să fie înscris la alegeri pentru funcția de director de departament. La alte două departamente au fost făcute numiri sau nu au fost organizate alegeri (la departamentul FR – numire, iar la DPPD – fără alegeri, a rămas fostul director).

La alegerile pentru Senat, nu a fost respectată reprezentativitatea și proporționalitatea cadrelor didactice și de cercetare titulare, iar lectorii și asistenții universitari (37 de cadre didactice din 70) nu au avut drept de reprezentare. Se mai arată în interpelare.

Alte nereguli semnalate de Rizea au în vedere faptul că în structura Senatului au fost votate cadre didactice, fără respectarea proporțiilor privind reprezentarea pe facultăți, departamente, funcții didactice, au fost alese și au participat la vot persoane în conflict de interese. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.