108578 – 09032012 – La iniţiativa grupului PPE, Biroul APCE a propus Comisiei permanente adoptarea unei declaraţii referitoare la deteriorarea situaţiei politicienilor femei si bărbaţi aflaţi în închisoare în Ucraina. Tema a fost preluată în cadrul unei dezbateri de actualitate desfăşurată în dimineaţa zilei de 9 martie a.c. la reuniunea Comisiei permanente a APCE. Declaraţia adoptată în finalul dezbaterii menţionează în ultimul paragraf „posibile sancţiuni” în cazul în care autorităţile ucrainiene nu vor da curs solicitărilor referitoare la „utilizarea tuturor mijloacelor legale pentru eliberarea foştilor membri ai guvernului astfel încât aceştia să poată participa la viitoarele alegeri parlamentare”. Tot în cadrul reuniunii Comisiei permanente, parlamentarii europeni au adoptat o declaraţie
referitoare la situaţia din Siria în care se exprimă profunda îngrijorare faţă de deteriorarea situaţiei din această ţară şi se apreciază că „un guvern care bombardează şi ucide în mod sistematic propriul popor, nu poate avea pretenţii de legitimitate”.
În textul aceleiaşi declaraţii, APCE îşi exprimă regretul faţă de poziţia adoptată de Federaţia Rusă „singurul stat membru al Consiliului Europei care s-a opus prin veto rezoluţiei Consiliului de securitate al ONU care îi cerea preşedintelui Assad să plece” şi se exprimă speranţa ca „Rusia să nu uite angajamentele sale faţă de Consiliul Europei: Adunarea cere Rusiei să nu se mai opună prin veto niciunei viitoare rezoluţii al Consiliului de securitate al ONU referitoare la acest subiect”.
Lucrările Comisiei permanente la care participă şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, continuă. – www.promptmedia.ro