109562 – 18042012 – După o oră de dispute cu puterea, opoziţia a decis miercuri să părăsească lucrările Camerei Deputaţilor, nemulţumită că solicitarea de revocare a preşedintelui camerei inferioare a Parlamentului, Roberta Anastase, nu a fost supusă la vot. USL a hotărât de asemenea să îşi continue protestul parlamentar. Parlamentarii USL au decis să părăsească sala de plen a Camerei Deputaţilor, după ce preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), a anunţat că solicitarea opoziţiei privind revocarea din funcţie a Robertei Anastase va fi trimisă Biroului Permanent al Camerei. „Aţi venit cu o temă totalmente nepregătită, deşi aţi avut la dispoziţie atât timp. Eu regret amarnic dacă decizia dumneavoastră de a părăsi sala de şedinţe este una neserioasă.
Eu cred că nu aveţi temei juridic”, le-a spus Oltean, citat de Antena 3, reprezentanţilor opoziţiei. Democrat-liberalul a explicat că solicitarea USL încalcă prevederile regulamentare, potrivit căreia revocarea preşedintelui Camerei poate fi cerută de grupul care l-a propus.
În urma deciziei, liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că USL îşi continuă protestul parlamentar.
„Nu cred că este util în a mai încerca vreo cale de negociere cu actuala majoritate care nu face decât un singur lucru, consecvent, de trei ani şi jumătate: să desconsidere punctul de vedere al opoziţiei, să desconsidere prevederile regulamentare şi să falsifice voturile. În faţa unui asemenea comportament, noi, ca opoziţie, nu putem fi concesivi şi atitudinea noastră este de sancţionare a acestui tip de comportament. Ne continuăm protestul şi vom încerca prin toate mijloacele parlamentare atingerea obiectivului pe care ni l-am propus, înlocuirea preşedintelui Camerei Deputaţilor”, a spus Tăriceanu.
Dezbaterile aprinse între opoziţie şi putere pe tema introducerii pe ordinea de zi a solicitării USL de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei au durat aproape o oră, timp în care coaliţia majoritară a susţinut că propunerea opoziţiei trebuia discutată mai întâi în Biroul Permanent al Camerei, în vreme ce opoziţia a arătat că plenul este suveran. – www.promptmedia.ro