Acasă Politic Bucureşti: Noua dreapta a lui Macovei

Bucureşti: Noua dreapta a lui Macovei

DISTRIBUIȚI

„În ţară sunt organizaţii locale si oameni minunaţi”

109404 – 10042012 – Vicepreşedintele PDL Monica Macovei l-ar urma pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu într-o nouă mişcare politică, apreciind că şi Cristian Preda, precum şi alţi membri ai PDL, ar face probabil la fel, declarând

că este adepta pentru „orice formaţiune nouă de dreapta, formată din oameni integri”. „Este decizia lui Mihai Răzvan Ungureanu. M-a bucurat foarte mult ce a spus, că se gândeşte la o mişcare nouă, este necesară o mişcare nouă în România. Şi eu am avut astfel de gânduri. Cum vrea să o facă nu ştiu, dar categoric nu poţi doar să te pui în fruntea PDL aşa cum el este astăzi. PDL nu s-a curăţat, cum nu s-au curăţat nici celelalte două, trei partide, deşi sunt în opoziţie, pentru că în opoziţie se curăţă partidele, dar sunt aceiaşi baroni, dar o parte din PDL poate să constituie baza acestui partid. În ţară sunt organizaţii locale şi oameni minunaţi, buni, profesionişti, curaţi, cinstiţi, care însă n-au ajuns în poziţii de putere. Dacă se gândeşte să construiască pe acest PDL, pe o parte se poate construi, nu în totalitate. Poate se gândeşte la o mişcare total nouă”, a afirmat Macovei.

Înrebată dacă l-ar urma pe Mihai Răzvan Ungureanu într-o nouă mişcare politică, Monica Macovei a răspuns: „Probabil că da”, precizând că ar putea fi şi cazul lui Cristian Preda, precum şi al altor membri PDL, deşi nu a discutat despre acest lucru. „N-am discutat, dar cred că există. Pot să vă spun despre mine şi probabil la fel ar fi şi în cazul lui Preda (Cristian Preda – n.r.). Asta pot să vă spun, nu am discutat cu alţii”. „Eu sunt pentru orice formaţiune nouă pe partea dreaptă formată din oameni integri”, a subliniat vicepreşedintele PDL, Monica Macovei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.