Acasă Politic Catalin Ivan ii cere premierului Ungureanu pedepsirea celor vinovati de situatia fondurilor...

Catalin Ivan ii cere premierului Ungureanu pedepsirea celor vinovati de situatia fondurilor europene

DISTRIBUIȚI

109693 – 23042012 – Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, îi solicită premierului Mihai Răzvan Ungureanu să dispună o anchetă din partea Corpului de Control al Guvernului în vederea găsirii şi pedepsirii vinovaţilor pentru situaţia României din domeniul fondurilor europene.

            Europarlamentarul PSD arată că, în cazul în care vinovaţii nu sunt rapid identificaţi şi pedepsiţi, România poate oricând să se confrunte cu o situaţie la fel de gravă ca cea din prezent, când statul riscă suspendarea a cinci programe operaţionale. Totodată, acesta aminteşte că a cerut în repetate rânduri responsabilizarea factorului politic prin declaraţii naţionale de management semnate la nivel ministerial, o măsură care ar putea duce la evitarea problemelor precum cea din prezent.

            „Îi solicit premierului Mihai Răzvan Ungureanu să ceară o anchetă din partea Corpului de Control al Guvernului care să identifice foarte clar vinovaţii, cu nume şi prenume, pentru situaţia în care se află România în ceea ce priveşte fondurile europene. În caz contrar, dacă premierul nu demarează acţiuni de control şi pedepsire a vinovaţilor, înseamnă că nu face nimic altceva decât să protejeze clientela PDL care a drenat banii europeni. Dacă vinovaţii nu sunt găsiţi şi pedepsiţi, România se poate trezi oricând într-o astfel de situaţie gravă. După cum am mai arătat, s-ar putea evita asemenea probleme dacă s-ar responsabiliza factorul politic prin declaraţii naţionale de management semnate la nivel ministerial”, susţine Ivan.

            Cătălin Ivan afirmă că executivele conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu nu numai că nu au reuşit să asigure o rată satisfăcătoare de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, ci au pus în pericol chiar şi alocarea de fonduri către statul român.

            „Când tocmai credeam că autorităţile au rezolvat problema existentă la managementul POS DRU, ministrul Leonard Orban vine cu o nouă informaţie extrem de gravă: România riscă suspendarea a cinci programe operaţionale. Practic, riscăm să ne fie suspendate aproape toate fondurile europene alocate în actualul cadru financiar, şi anume circa 17 miliarde de euro! Guvernul Boc şi Guvernul Ungureanu nu numai că nu au fost în stare să aducă aceşti bani la buget, dar din cauza incompetenţei şi corupţiei celor responsabili am ajuns în situaţia de a putea fi privaţi de circa 17 miliarde de euro! Având în vedere situţia economică în care ne aflăm, aceste fonduri sunt indispensabile. Nu ne putem permite să pierdem aceşti bani”, subliniază Cătălin Ivan. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.