109717 – 24042012 – O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi vameşi a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China pentru o societate cu sediul în oraşul Kiev din Ucraina, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute. Au fost descoperite 351 de colete care conţineau 2.400 de telefoane mobile din plastic cu baterie, purtând inscripţia unei mărci renumite, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. Bunurile descoperite, cu o valoare de 84.000 lei dacă ar fi fost originale, au fost reţinute de vameşi şi lăsate în custodia comisionarului vamal, iar pe numele administratorului societăţii comerciale din Ucraina a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. – www.promptmedia.ro