Acasă Politic Bucuresti: „Ciocu mic”!

Bucuresti: „Ciocu mic”!

DISTRIBUIȚI

110574 – 30052012 – Prim-ministrul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor, în şedinţa de Guvern de miercuri, să nu mai vorbească public despre intenţii de modificare a unor prevederi care ţin de Codul Fiscal şi de buget, fără ca acestea să fi obţinut în prealabil acordul partenerilor internaţionali şi fără a fi bine fundamentate. „Orice schimbare, oricât de mică, în sistemul fiscal-bugetar, se va face numai după analize foarte serioase care să arate care sunt implicaţiile oricărei taxe, eliminate sau nu, şi numai după ce avem un acord foarte clar, ferm de la instituţiile financiare internaţionale”, a spus Ponta. Premierul a adăugat că prudenţa în declaraţii a oficialilor este necesară pentru ca acestea să nu fie interpretată greşit în străinătate. „Pentru că nu avem doar prieteni,

oameni care să înţeleagă ceea ce spunem, ci mai ajung semnalele în alte ţări că de mâine, gata, schimbăm tot sistemul fiscal şi cine ştie ce se va întâmpla în România”, a afirmat Ponta.

El le-a cerut colegilor de cabinet să-şi tempereze entuziasmul, chiar dacă este generat de intenţii bune, şi să nu vorbească despre măsuri fiscal-bugetare fără un acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană şi fără o evaluare clară a impactului oricărei schimbări. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.