– 110805 – 08062012 – Presedintele Traian Basescu i-a conferit presedintelui Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Augustin Zegrean, Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler, cu prilejul implinirii a 20 de ani de la infiintarea institutiei.
Augustin Zegrean a primit Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler „in semn de inalta apreciere pentru contributia deosebita la dezvoltarea si afirmarea gandirii juridice romanesti, pentru rolul detinut in asigurarea si respectarea Constitutiei de catre institutiile statului de drept”.
Cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler au fost decorati si judecatorii CCR Aspazia Cojocaru, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Motoc, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puscas, Tudorel Toader „in semn de inalta apreciere pentru competenta si profesionalismul dovedite in domeniul justitiei constitutionale”.
Totodata, Traian Basescu a conferit Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter judecatorului CCR Acsinte Gaspar. – www.promptmedia.ro